luni, 4 august 2014

COMUNICAT 4 AUGUST 2014

MISCAREA CIVICA REVOLUTIA CURATA 

 CABINET PRESEDINTE

COMUNICAT
 

 Miscarea Civica Revolutia Curata sustine in totalitate actiunea CNSC strict legata de punerea in aplicare a urmatoarelor. Deasemenea ne insusim acest program cu mentiunea ca la acesta vom veni cu imbunatatiri de natura economica si in ceea ce priveste sistemul judiciar din ROMANIA in vederea optimizarii lui si a functionalitatii celor doua sectoare. Miscarea Cvica REVOLUTIA CURATA cere de urgenta INCETAREA ORICAREI FORME DE EXPLOATARE a resurselor naturale in folosul companiilor sau a statelor STRAINE. Deasemenea propunem incetarea imediata e aricarei forme de EXPLORARE SAU EXPLOATARE cu cianuri sau prin FRACTURARE HIDRAULICA. MISCAREA CIVICA REVOLUTIA CURATA SPRIJINA ORICE FORMA DE PROTEST IMPOTRIVA ACTUALEI CLASE POLITICE deoarece consideram ca ROMANIA ESTE LA UN PAS DE DEZASTRU. 

 Iata programul CNSCȘ la care aderam: CONTRACTUL SOCIAL Forta a Treia - CNSC 4 august 2014, 12:54 Către: Sindicatul Militarilor Bcc: aciverde89@gmail.com IN ATENTIA TUTUROR MEMBRILOR CNSC, Domnilor presedinti de federatii sindicale, sindicate, asociatii, uniuni, fundatii, Va trimit, alaturat, “Contractul Social” semnat cu noi, pe cand liderii USL erau plini de entuziasm si promisiuni, iar noi, la fel de optimisti, am facut exemplara mobilizare la vot, care le-a adus neasteptatul scor de 70 %. Lista obiectivelor noastre comune este adaptata la realitatile sfarsitului de an 2014, in sensul ca au fost eliminate solicitarile (putine la numar) carora li s-au dat curs si au ramas cele foarte numeroase, carora nu li s-a raspuns. Va rog sa recititi Proiectul, spre a-l completa cu eventuale noi revendicari ale fiecarei categorii socio-profesionale sau civice pe care o reprezentanti, in perspectiva alegerilor prezidentiale. Am anuntat conducerile partidelor ca mai mult de jumatate din electorat, dezamagit de intreaga clasa politica, este in cautare de noi solutii. In conditiile in care toti marii jucatori, in interes propriu si deloc national, sunt pe cale de a ajunge la un acord in ceea ce priveste impartirea “cascavalului”, adica intre ei a procentelor, mizand pe o participare le vot de sub 5.000.000 de persoane, daca, prin mobilizare generala, vom aduce la vot un numar semnificativ mai mare pe alta miza, nationala, toate aceste intelegeri vor fi aruncate in aer. Ce i-ar mai ramane guvernului de facut pentru a ne contracara si a intoarce situatia in favoarea sa? - SA PROMOVEZE, IN LUNA SEPTEMBRIE, CAT MAI MULTE DINTRE LEGILE PROMISE SI HOTARARILE CARE NE INTERESEAZA IN CONFORMITATE CU OBIECTIVELE NOASTRE, ALE FIECAREI CATEGORII SOCIO-PROFESIONALE SI DE VARSTA DIN ROMANIA, PE CARE O REPREZENTAM LISTA OBIECTIVELOR STRUCTURILOR MEMBRE ALE CONSILIULUI NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE (CNSC) PROPUSE VIITORULUI PRESEDINTE SI VIITOAREI GUVERNARI I. PREAMBUL Luand act de lichidarea democratiei constitutionale in Romania, prin desfiintarea in practica a deciziilor Legislativului si Puterii Judecatoresti, de catre Executiv, in regimul Basescu. Constatand incalcarea violenta si grava a drepturilor omului, incepand cu dreptul la munca, la sanatate, la invatamant, la cultura, la un trai decent, la proprietatea dobandita si culminand cu dreptul la viata, de catre regimul basist, Suportand nemijlocit eludarea Constitutiei Romaniei si a legislatiei europene, subminarea economiei nationale, batjocura la care Puterea basista din Romania a supus toate categoriile de cetateni, indiferent de varsta, toate categoriile socio-profesionale, prin ingnorarea calitatii si performantei, inovarii si respectului profesional si inlocuiriea specialistilor cu politruci fara experienta, dar cu apetit nemasurat pentru furt si inselaciune, indivizi care au ramas nepedepsiti in functii si dupa zdrobitoarea manifestare a Societatii Civile la vot in 2012,y Asitand consternati, la jaful sistematic la care suntem supusi, in continuare, ca cetateni si ca natiune, din partea acelorasi reprezentanti ai unui regim dictatorial corupt, care intruneste toate caracteristicile unei guvernari bazate pe forte paramilitare, pe santaj, amenintari, incalcarea tuturor drepturilor cetatenesti decurgand din Constitutie, distrugerea mediului, degradarea si epuizarea padurilor, otravirea aerului si apelor cu poluanti industriali sau cu deseurile chimice cele mai distructive, Constatand ca Justitia se ocupa, exclusiv, de reprezentantii USL, ignorandu-i pe basistii reintrati in Parlament prin frauda si care determina in ministere si cu sprijinul fortelor judecatoresti, ale ministerului public si politienesti corupte, actiunea pe mai departe conform legilor genocidului si subminarii economiei nationale, Concluzionand ca dreptul nostru la exprimare prin vot a fost sistematic eludat la Referendum si alegerile europarlamentare prin restrictii nejustificate, NOI, asociatiile, fundatiile, uniunile, sindicatele, grupate in cadrul Consiliului National al Societatii Civile, am hotarat sa punem capat acestei stari de lucruri, pentru a salva natiunea romana si statul numit Romania. Constatand ca USL-ul a devenit propriul sau gropar prin acceptarea nefastei “coabitari” salvatoare pentru regimul basist, continuarea acelasi politici basiste impiedicand sistematic Reforma in Justitie, vointa noastra este sa obtinem, prin orice mijloace legale, eradicarea definitiva a structurilor basiste care au compromis rezultatele alegerilor din 2012, prin: Debasificarea ministerelor si structurilor administrativ teritoriale, a magistraturii si serviciilor de informatii, contrainformatii si transmisiuni speciale. Sprijinirea unui candidat la alegerile prezidentiale din 2014, cu experienta politica, onest, diplomat, patriot, care sa-si asume declansarea procesului de modificare a Constitutiei pentru reducerea mandatului prezidential la 4 ani si organizarea de alegeri prezidentiale anticipate concomitent cu cele parlamentare, in 2016. · Adoptarea unor masuri ferme pentru a împiedica fraudarea alegerilor (participarea reprezentantilor CNSC la supravegherea procesului de votare). OBIECTIVE IMEDIATE A. Restaurarea democratiei 1. Restaurarea democratiei constitutionale participative, interzicerea stricta si sanctionarea amestecului prezidential sau, in general politic, in deciziile Legislativului si ale Puterii Judecatoresti. 2. Dreptul la justitie obiectiva, reforma Justitiei in sensul interzicerii amestecului politicului si politizarii actului de justitie, reformarii structurilor de politie politica si a instrumentelor politice tip Curtea Constitutionala, ANI, DNA, CNSAS etc. Transformarea acestora in substructuri tehnice ale structurilor statului, deja existente; 3. Dreptul la reprezentare parlamentara corecta prin anularea restrictiilor de tip politie politica si “lustratiilor” discriminatorii si interzicerea migratiei parlamentare. 4. Depolitizarea structurilor militare de ordine publica, a invatamantului, justitiei, TVR si Radioului national. 5. Depolitizarea conducerilor firmelor, societatilor si companiilor de stat. 6. Introducerea votului uninominal pur si, in Codul Penal, a unor pedepse mari pentru frauda electorala, mita electorala si fraudarea votului in Parlament. 7. Modificarea Constitutiei in sensul acordarii dreptului de suspendare a presedintelui de catre cetateni, printr-un milion de semnaturi, selectarea politicienilor pe baze profesionale, morale si diferentierea politicii de partid de politicile publice ce trebuie sa fie proiectate de catre specialisti. 8. Renuntarea la reforma administrativa a judetelor, adica la antinationala regionalizare. 9. Reformarea institutiilor publice in sensul eficientizarii actului de guvernare si de gestionare a fondurilor publice, separarea fondurilor destinate dezvoltarii economice de cele bugetare necesare salarizarii personalului bugetar. 10. Consiliul de administratie al televiziunii publice si radioului public sa aiba în componenta cate doi reprezentanti ai CNSC; între membrii Consiliilor lor de administratie si între angajatii celor doua sa nu existe legaturi de gradul 1 sau 2 de rudenie. Constituirea unui Centru National de Management al Crizelor şi Dezvoltare Durabila, cu deschidere regionala, alcatuit din specialisti creditati de CNSC, neimplicati politic şi cu experienta nationala şi internationala în domeniu; acest centru va functiona în directa corelatie cu programele finantate pe fonduri europene, independente de bugetul de stat. 12. Promulgarea unei legi a raspunderii prezidentiale, guvernamentale si parlamentare. 13. Societatea Civila a asteptat si asteapta, inca, de la partidele castigatoare în alegeri: aducerea pe pozitiile publice a unor specialisti consacrati pe domeniile lor profesionale, sanatosi moral, si cu activitate sociala recunoscuta, recunoaşterea dreptului de a monitoriza instituţiile statului, inclusiv a Guvernului şi Parlamentului si CSM, prin reprezentanţii sai, în diverse forme şi structuri; participarea sa la fundamentarea şi adoptarea deciziilor generale care vizeaza societatea şi economia; participarea reala la rezolvarea treburilor statului, începand cu securitatea naţionala şi terminand cu domeniul social. 14. Masuri privind infaptuirea Justitiei in interesul cetatenilor, cu obligativitatea respectarii legilor care indeplinesc conditiile prevederilor constitutionale, ale legislatiei europene si respectarii suprematiei Constitutiei, in conditiile punerii de acord a prevederilor acesteia cu legislatia europeana. 15. Responsabilizarea, prin Constitutie, a guvernului pentru managementul crizelor, asigurarea calitatii in toate ramurile de activitate si a calitatii mediului natural si a vietii cetatenilor, precum si asigurarea egalitatii de sanse pentru toti cetatenii. 16. Recredibilizarea institutiilor statului şi a justiţiei, prin stimulente prudente şi eficiente, încadrarea acestora cu personal bine pregatit (experienţa de minim 10 ani), mai ales din randul tinerilor şi cu pregatire în ţarile europene sau SUA. În context, Justiţia trebuie sa devina realmente independenta şi inamovibila, dotata cu mijloace şi fonduri corespunzatoare, pentru a putea ieşi pe deplin de sub influenţa nociva a Executivului şi politicului, dar si incoruptibila prin legi ale responsabilitatii judecatoresti si monitorizarea societatii civile. 17. Orice vot politic sau prezenta politica trebuie exclusa, singurele institutii care gestioneaza cariera magistratilor si procurorilor, urmand sa fie, traditional, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) si, respectiv, Consiliul Superior al Ministerului Public (CSMP), conform traditiilor romanesti interbelice. Judecatorii, procurorii sefi, procurorul general, adjunctii procurorului general si avocatul poporului, trebuie alesi de catre cetateni, conform principiilor alegerii membrilor din Parlament si a notorietatii pe Plan Civic (in cazul avocatul poporului) la propunerea celor doua Consilii. 18. Asigurarea şi garantarea protecţiei sociale a populaţiei, in paralel cu generarea de locuri de munca si instruirea profesionala a populatiei inactive, astfel încat acest obiectiv fundamental sa nu mai ramana la discreţia unui conducator sau altuia, sa nu mai fie dreptul discreţionar al preşedintelui de a-l respecta sau nu, aşa cum se întampla în prezent. Statul social de tip european trebuie asigurat de Constitutie şi Legislaţia generala a ţarii, în concordanţa cu Normele Europene. 19. Ridicarea nivelului de trai la un salariu minim garantat, pentru un trai decent si fara discriminare la cosul zilnic de hrana, prin stimularea inovarii si tehnologiilor de varf şi politici de dezvoltare economica sustenabila. 20. Anularea contractelor frauduloase, facute cu speculatorii financiari externi prin care s-au vandut pe nimic resursele tarii, s-au depozitat substante toxice in subsol, s-au introdus industrii poluante, fara statiile de depoluare a apelor sau aeruluiori s-au degradat apele freatice prin introducerea de substate chimice poluante. 21. Abrogarea HG-urilor si OUG-urilor care au stabilit renuntarea la drepturile prevazute in contractele colective de munca, sporuri, al 13-lea salariu, tichete de masa, vacanta, cresa, etc. 22. Executarea hotararilor judecatoresti avand ca obiectiv acordarea unor drepturi, inclusiv de natura salariala, stabilite in favoarea personalului din sectorul bugetar si a pensionarilor militari sau civili. 23. Deciderea, prin Referendum, asupra conditiilor contractelor de participare la exploatarea bogatiilor subsolului romanesc. 24. Creare unui Minister al Romanilor de Pretutindeni, care sa initieze si sa aplice legea romanilor de pretutindeni, atat din teritoriile situate in afara granitelor Romaniei in care romanii sunt bastinasi, cat si din diaspora. 25. Refacerea capacitatii de aparare a Romaniei prin redimensionarea efectivelor MApN si MAI si reinvestirea in industria nationala de aparare. B. Dreptul de a monitoriza institutiile statului (inclusiv Parlamentul, Guvernul) si dialogul social 1. Asigurarea parghiilor necesare, în vederea garantarii realizarii cererilor Societatii Civile (cetatenilor) legitime. Astfel, solicitam ca în fiecare organ sau structura de putere şi administrativa (Parlament, Guvern şi Agenţiile sale, ministere şi alte organe ale Administraţiei Centrale, organele locale ale Puterii şi Administraţiei, CSM, CSMP, etc.) sa fie incluşi 2-3 reprezentanţi ai Societaţii Civile, experţi şi profesionişti în materie, care sa formeze un birou de avizare a tuturor deciziilor şi masurilor cu caracter general, adoptate de organele respective şi care vizeaza populaţia sau diverse segmente şi categorii ale acesteia. Aceşti reprezentanţi ai Societaţii Civile vor fi persoane de legatura cu organele respective şi ele trebuie consultate permanent în diverse ocazii. 2. Masuri privind asigurarea Societaţii Civile şi a cetaţenilor romani pentru prezentarea doleanţelor lor periodic în mass-media romaneasca, şi în special a celei finanţate de catre stat 3. Reformarea şi deblocarea sistemului privind achiziţiile publice şi licitaţiile. 4. Societatea Civila aşteapta de la partidele caştigatoare în alegeri: recunoaşterea dreptului de a monitoriza instituţiile statului inclusiv Guvernul şi Parlamentul prin reprezentanţii sai în diverse forme şi structuri; participarea sa la fundamentarea şi adoptarea deciziilor generale care vizeaza societatea şi economia; participarea reala la rezolvarea treburilor statului începand cu securitatea naţionala şi terminand cu domeniul social. 5. Inlocuirea Grupului de Dialog Social cu un Consiliu Academic Civic Cultural şi Spiritual sau Consiliul National al Societatii Civile în vederea stimularii contactului şi dialogului Puterii cu Societatea. 6. Crearea de platforme de comunicare transparenta, prin care partenerii de interese pe dezvoltare economica sau implementarea de programe sa poata comunica cu autoritatile in mod eficient. C. Munca 1. Abrogarea Legii 53/2003 si elaborarea unui nou Cod al muncii, in conformitate cu propunerile sindicatelor si patronatelor, prevazand si normarea obligatorie a muncii in cadrul multinationalelor. 2. Abrogarea Legii dialogului social (nr 62/2011), restrictiva pentru sindicate si promulgarea unei noi legi a sindicatelor, care sa permita desfasurarea nestingherita a activitatii sindicale la locul de munca si desfasurarea dialogului social la standarde europene. 3. Renuntarea la disponibilizari, ca masura preferata de iesire din criza economica si stimularea inovarii ca masura de redresare economica si crestere a competitivitatii, prin introducerea sistemului de redevente in favoarea inventatorilor sau inovatorilor. 4. Restituirea catre bugetari a sumelor abuziv retinute din salarii, cu incepere de la 01.01.2011. 5. Abrogarea Legii 329/2009 a restrictionarii dreptului la munca (promovarea PLX 109/2012. 6. Abrogarea Legii 119/2010, de desfiintare cu caracter retroactiv a pensiilor de serviciu si revenirea la legislatia anterioara, care a stabilit aceste pensii, sau initierea unei noi legislatii care sa respecte drepturile, conferite prin legislatia anterioara. 7. Administrarea statiunilor de odihna sa fie facuta de catre sindicate, inclusiv la MapN si MAI, iar statiunile de tratament sa fie administrate de catre organizatiile de pensionari, deoarece ei le-au construit. 8. Asigurarea locurilor de munca în special pentru tineri si revoluţionarii din 1989 conform legilor în vigoare şi doleantelor protestatarilor din ţara şi din Piaţa Universitaţii, din 2012 şi nu numai, atragerea prin acordarea de stimulente a specialistilor tineri cu studii in strainatate, atat in administratia centrala cat si in mediul educativ sau economic. 9. Deblocarea posturilor vacante din administratia publica si infiintarea de noi locuri de munca in raport de cerintele angajatorului si societatii civile. 10. Marirea productivitatii prin tehnologizarea activitatii profesionale (in acest moment conditiile de munca fiind umilitoare si primitive). 11. Respectarea dreptului fundamental, prevazut in Constitutie la art. 40, al salariatilor din mediul privat, de a se organiza in sindicate la locul de munca. 12. Acceptarea memoriului Federatiei Nationale a Muncii pentru revitalizarea mineritului romanesc. 13. Anularea OUG 283/2011 care anuleaza si limiteaza drepturile legale ale angajatilor intr-o forma discriminatorie. 14. Introducerea, prin lege, a responsabilitatii corporatiste pentru toate firmele romaneşti sau straine si a penalitatilor in cazul încalcarii acestor principii. 15. Introducerea legilor antitrust si antimonopol conform legislatiei internationale 16. Acordarea drepturilor salariale si de pensie membrilor structurilor CNSC aflate in proces cu guvernul / angajatorul, pe toata durata procesului si cu prioritate in cazurile in care exista hotarari definitive si irevocabile favorabile, din momentul pronuntarii acestora. D. Parteneriatul social Nu exista îndoiala ca posibilitaţile obţinerii satisfacţiei din munca de catre angajaţi, printre care şi membrii noştri de sindicat, sunt legate inevitabil de managementul companiilor, mediul politic care le influenţeaza şi, pe cale de consecinţa, rezultatele activitaţii care se distribuie catre salariaţi. 1. Garantarea faptului ca, dupa reorganizare, nu se va decide desfiinţarea de locuri de munca pe o perioada de minim 5 ani de la înfiinţare, iar ulterior desfiintarea de locuri de munca va fi insotita de recalificare si reorientare profesionala catre alte locuri de munca; 2. Asigurarea continuitaţii de extragere lignit în cdrul Sucursalei Miniere Prigoria, prin asigurarea de investiţii pentru deschiderea Carierei Bustuchin, iar în situaţia în care se închide sau se renunţa la exploatarea acestor active, salariaţii sa fie redistribuiţi catre activele funcţionale (Carierele Alunu – Berbeşti); 3. Bugetarea fondului de salarii al viitoarelor companii încat sa se asigure uniformizarea caştigurilor pe meserii şi locuri de munca, la nivelul caştigului celui mai mare existent actualmente în entitaţile ce vor fuziona; 4. Eliminarea, prin ordin al ministrului si/sau odata cu aprobarea bugetelor complexurilor energetice si SNLO, a alocarii de resurse financiare în alte scopuri decat cele realizarii producţiei de energie şi carbune (asocieri cu cluburi sportive sau alte activitaţi neproductive, decontarea de cheltuieli pentru mijloace de transport şi deplasari în beneficiul sindicatelor, transferul catre sindicate a cotei de 6,5-7,4%0 din fondul de salarii pentru urmarirea derularii Contractului Colectiv de Munca); 5. Incetarea imediata a practicilor nelegale de a acorda contracte comerciale prin încredinţare directa, pentru achiziţia de servicii şi bilete de odihna şi tratament unor firme cu acţionariat sindical sau cu intermedierea sindicatelor; 6. Eliminarea din organigramele unitaţilor a posturilor de inspectori sociali, care, consuma inutil şi fara legatura cu obiectul de activitate al companiilor o parte a fondului de salarii, în beneficiul liderilor de sindicat (salarii la nivelul directorilor de unitaţi şi subunitaţi); 7. Iniţierea unor demersuri de modificare şi/sau anularea actelor normative cu privire la repartizarea rezultatelor financiare ale viitoarelor companii, pe o perioada de minim 10 ani, în aşa fel încat resursele financiare produse de acestea sa poata fi folosite în propria dezvoltare; 8. Recunoaşterea tuturor sindicatelor afiliate la Federaţia Naţionala a Muncii ca parteneri de dialog social cu administraţiile societaţilor aflate în coordonarea Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, unde acestea sunt constituite; 9. Recunoasterea ACPR si a Federatiei Romane de Fotbal – Asociatie ca structuri de interes public reprezentative si parteneri de dialog social; 10. Deschiderea su nu a exploatarilor cu cianuri la Rosia Montana si exploatarea gaezelor de sist sa se faca in urma unui Referendum National. E. Revolutionari 1. Promovarea OUG propusa pentru acordarea drepturilor ce decurg din Legea Recunostintei 341/2004, cu eliminarea situatiilor discriminatorii, sesizate in normele de aplicare ale acesteia, pentru persoanele care au dobandit, legal, certificate pana in 1997, ordonanta care introduce autoeliminarea impostorilor. 2. Secretarul de stat la SSPR, ca sa reprezinte si sa apere interesele revolutionarilor, indiferent de culoarea politica a celor care guverneaza, trebuie propus, prin vot deschis, de sindicatele si asociatiile revolutionarilor. 3. Finalizarea tuturor dosarelor privind acordarea si preschimbarea in conformitate cu Legea 341/2004; 4. Infiintarea unei comisii la nivel de SSPR care sa se ocupe strict de relatia revolutionarilor cu autoritatile central si locale. 5. Sindicatul Revolutionarilor din Romania Decembrie 1989 sa devina un partener de dialog pentru SSPR si CPRD in orice problema in care sunt vizate interesele revolutionarilor. 6. Punerea in practica a hotararii de acordare de brevete si medalii pentru revolutionari. 7. Pastrarea, in situatia modificarii Constitutiei, a prevederilor privind revolutia romana. F. Economie. Avutia tarii (abuzuri). 1. Renuntarea la “marea privatizare”, adica la cedarea de catre statul roman a ultimelor proprietati ale statului (CFR Calatori, CFR Marfa, TAROM, ROMARM, NUCLEARELECTRICA, CUPRUMIN, etc.), asigurarea unui management corespunzator 2. Promovarea unei noi legi a raspunderii ministeriale; anchetarea abuzurilor in serviciu contra interesului public si a intereselor persoanei, savarsite de demnitarii regimului Basescu in guvernele Boc-Ungureanu. 3. Anularea contractelor cu companiile Roşia Montana Gold Corporation si Chevron, din cauza încalcarilor grave ale legislaţiei de mediu precum şi a prejudiciului major pe care proiectele le-ar aduce, atat din punct de vedere economic, cat şi social şi cultural. 4. Protejarea padurilor prin combaterea taierilor ilegale sau doar aparent legale, promovarea împaduririlor şi a managementului forestier sustenabil, protejarea biodiversitatii padurilor. 5. Protejarea apelor de suprafaţa faţa de poluarea cu ape netratate în lipsa instalaţiilor de epurare, a cursurilor de apa naturale faţa de amenajarile pentru producerea energiei electrice, faţa de îndiguiri de orice natura, iar împreuna cu cele subterane, faţa de exploatarea cantitativa excesiva, 6. Interzicerea activitatilor de explorare si exploatare a gazelor de sist prin metoda fracţionarii hidraulice, pentru a preveni compromiterea iremediabila a rezervelor subterane de apa din zonele respective; 7. Declasificarea tuturor contractelor de privatizare a marilor obiective economice (Petrom, BCR, terenurile vandute catre straini etc.) 8. Masuri de recuperare a pierderilor şi a furturilor din economia naţionala şi banul public. Pedepsirea conform legii a celor vinovaţi. 9. Revizuirea, pe cat posibil, a tuturor contractelor economice şi financiare defavorabile Romaniei, încheiate cu diverse corporaţii şi structuri straine, care au favorizat irosirea resurselor naţionale în beneficiul unor grupuri restranse interne sau externe, care s-au organizat în scop infracţional. În context, retransferarea unor bogaţii şi resurse în patrimoniul poporului şi transformarea acestora în monopol (proprietate) de stat. 10. Reevaluarea contractelor de interes public si desecretizarea acestora (Electrica, Distrigaz, Apa Nova, etc). 11. Reducerea aparatuluibirocratic al intreprinderilor de stat si promovarea pe baza de competent. 12. Includerea CNH S.A. Petrosani si a altor exploatari miniere viabile in Complexul Energetic Hunedoara S.A. 13. Renuntarea la inchiderea exploatarilor miniere, acordarea de subventii pentru retehnologizaresi deschiderea unor noi fronturi de exploatare. 14. Liberalizarea pretului carbunelui. 15. Stoparea disponibilizarilor la firmele de stat si angajari pentru intinerirea fortei de munca. 16. Solutionarea problemelor aparute in implementarea proiectelor pe fonduri europene, prioritara fiind acordarea in termen a rambursarilor (in vederea onorarii contractelor a platii salariatilor si a contributiilor aferente la bugetul statului, a derularii corespunzatoare a activitatilor cuprinse in acestea). G. Economie – Mediu. Degradarea accelerata a capitalului natural din Romania sub presiunea dezvoltarii necesita abordarea prioritara a aspectelor legate de protecţia mediului. În acest context, solicitam partidelor politice sa susţina: 1. Declararea protecţiei mediului natural drept prioritate naţionala; 2. Includerea criteriilor de mediu în procesul decizional central şi local, impunerea aplicarii standardelor de mediu în toate domeniile de activitate şi alocarea de resurse pentru alinierea Romaniei la standardele de mediu ale Uniunii Europene; 3. Reformarea instituţiilor cu responsabilitaţi în protecţia mediului, începand cu Ministerul Mediului şi Padurilor, împreuna cu toate structurile din subordonare şi coordonare. 4. Protejarea padurilor prin combaterea taierilor ilegale sau doar aparent legale, promovarea împaduririlor şi a managementului forestier sustenabil, protejarea biodiversitatii padurilor, prin verificarea legalitatii retrocedarilor, combaterea taierilor ilegale; 5. Protejarea apelor de suprafaţa faţa de poluarea cu ape netratate în lipsa instalaţiilor de epurare, a cursurilor de apa naturale faţa de amenajarile pentru producerea energiei electrice, faţa de îndiguiri de orice natura, iar împreuna cu cele subterane, faţa de exploatarea cantitativaexcesiva, 6. Interzicerea activitatilor de explorare si exploatare a gazelor de sist prin metoda fracţionarii hidraulice, pentru a preveni compromiterea iremediabila a rezervelor subterane de apa din zonele respective; 7. Protejarea spaţiilor verzi, respectarea cerinţelor europene de a avea minim 26mp/locuitor în oraşe, aprobarea OUG 114/2007 în forma iniţiala si eliminarea prevederilor derogatorii din Legea Spatiilor Verzi, care permit construirea pe spatiile verzi a numeroase categorii de obiective; 8. Introducerea serviciilor de salubritate si a colectarii selective la nivel naţional, respectarea normelor europene în privinţa managementului deşeurilor, taxarea diferenţiata a deşeurilor colectate selectiv faţa de cele amestecate. 9. Reformarea strategiei din transporturi, prin stimularea transporturilor feroviare, si modernizarea infrastructurii de transport urban astfel încat sa se ţina cont de pietoni, biciclişti, calatori cu transportul public, precum şi de persoane cu dificultaţi de deplasare, precum mamele cu copii sau persoanele cu dizabilitati psiho-motorii. 10. Respectarea normelor europene cu privire la calitatea aerului, monitorizarea susţinuta şi realizarea unui plan de masuri pentru a reduce poluarea cu noxe şi praf la nivel urban. 11. Promovarea echilibrata a energiilor din surse regenerabile, concomitent cu masuri de eficienţa energetica pe întreg lanţul de la producţie, pana la consumul final, precum şi reducerea dependenţei de surse de energie poluante sau periculoase, precum combustibili fosili sau nucleari. 12. Promovarea educaţiei pentru mediu, atat prin realizarea unor manuale atractive, cat şi prin dezvoltarea unor programe care sa susţinaimplicarea elevilor în mod activ. 13. Reformarea Administaţiei Fondului pentru Mediu astfel încat sa prioritizeze programele de protecţia mediului (nu RABLA, nu îndiguirile), iar politica de resurse umane sa promoveze specialişti în mediu la conducerea instituţiei. 14. Consultarea reala a cetatenilor în procesul decizional, respectarea legii 52/2003 şi a legii 544/2001. 15. Reevaluarea contractelor de interes public si desecretizarea acestora. H. Invatamant – Cultura. 1. Acordarea salariilor stabilite prin lege si hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, cadrelor didactice. 2. Abrogarea actualei Legi a invatamantului, a ordinelor ministrului Funeriu si a fisei de evaluare emisa de PDL in colaborare cu Ecaterina Andronescu si promovarea unei noi legi a educatiei nationale de nivel european. 3. Modernizarea educatiei in interesul elevilor si formarea profesionala pe principiile pedagogiei moderne a personalului din educatie. 4. Redarea demnitatii profesionale a cadrelor didactice printr-o salarizare bazata pe calitatea actului educativ. 5. Reducerea coruptiei in sistemul educational si acordarea functiilor pe merit. 6. Promovarea educaţiei pentru mediu, atat prin realizarea unor manuale atractive, cat şi prin dezvoltarea unor programe care sa susţinaimplicarea elevilor în mod activ. 7. Reformarea Administaţiei Fondului pentru Mediu astfel încat sa prioritizeze programele de protecţia mediului (nu RABLA, nu îndiguirile), iar politica de resurse umane sa promoveze specialişti în mediu la conducerea instituţiei. 8. Revenirea la legile si sistemele anterioare ale Educaţiei şi Sanataţii, pentru însanatoşirea actualei situaţii grave provocata de regimul politic Basescu în aceste domenii. 9. Deblocarea posturilor nedidactice si didactice auxiliare din unitatile si institutiile din invatamant. 10. Revenirea asupra deciziilor de comasare a unitatilor din invatamantul preuniversitar, acolo unde comasarile s-au efectuat abuziv. 11. Salarizarea personalului didactic, de predare si auxiliar, in conformitate cu dispozitiile Legii 221/2008. 12. Acordarea de cresteri salariale pentru personalul nedidactic, pentru a-i motiva sa ramana in sistem. 13. Acordarea drepturilor personalului din invatamant, decurgand din acte normative si administrative cu character normative si inscrise in contractele colective de munca, drepturi pierdute ca efect al legislatiei promovata abuziv in ultimii doi ani. I. Medicina. Sanatate. Asistenta sociala. 1. Promovarea unei noi Legi a sanatatii, realiste care sa aiba ca obiectiv, nu castigul, ci asigurarea sanatatii populatiei. 2. Reinvestirea in industria farmaceutica romaneasca si in Institutul Cantacuzino 3. Organizarea unui sistem de asigurare a asistentei sociale pentru persoane care nu se pot deplasa de la domiciliu 4. Cresterea numarului de medicamente acordate gratuit sau compensate si stabilirea de masuri concrete pentru toti cei care beneficiaza de acestea sa poata ajunge cat mai repede in posesia lor 5. Organizarea de case de ocrotire a femeilor, cu si fara copii, maltratate de sotii acestora 6. Asigurarea de locuinte sociale si acordarea de sprijin pentru plata chiriei intretinerii persoanelor fara posibilitati si crearea de locuinte de tranzit pentru cei fara adapost 7. Siguranta cetateanului a invatamantului si sanatatii (gratuitate, accesibilitate si calitate) prevazute in Constitutie dar nerespectate. 8. Stoparea evacuarii abusive a cetatenilor cu contracte de inchiriere. 9. Acordarea de locuinte sociale, din Fondurile de urgenta ale primariilor, pentru evacuate, sinistrati, cetatenii din imobilele inregistrate cu grad seismic de prabusire. 10. Recuperarea si reabilitarea, prin programe special de urgent, a familiilor si persoanelor fara venituri si fara adapost. 11. Institutionalizarea animalelor fara adapost, ce prezinta pericol public sau necesita ingrijiri special. J. MAI si MAPN. 1. Acceptarea SCMD ca structura de dialog social la nivel national reprezentand interesele intregii categorii socio-profesionale a militarilor si aparatorilor ordinei publice, alaturi de federatiile sindicale din MAI, in dialogul cu ministerele si celelalte structuri de resort. 2. Revenirea asupra asa zisei reforme din MAI, reincadrarea si repunerea in drepturi a militarilor (jandarmi, pompieri) si functionarilor publici cu statut special (politisti) abuziv disponibilizati in 2011 si inceputul lui 2012. 3. Anchetarea vinovatilor de abuz in serviciu si fraudarea asa ziselor concursuri si departajari in cadrul MAI. 4. Abrogarea Ordinelor ministrului Administratiei si Internelor 654 si 658/10.06.2011. Abrogarea Ordinului IGJR nr. 0130052/10.06.2011. 5. Respectarea HGR nr 416/2007 privind structura organizatorica a MIRA pe timp de pace si mobilizare. 6. Anularea avansarilor pe criterii politice a cadrelor militare in rezerva si in retragere. 7. Anularea promovarilor si numirilor in functie in MAI si MApN pe “filiera indirecta”. 8. Anchetarea evenimentelor din P-ta Universitatii, din seara zilelor de 13-15 ianuarie 18, 22 aprilie, 5 si 7 mai 2012, de la Pungesti, etc. Verificarea naturii fortelor si misiunilor fortelor de interventie, deoarece exista informatii privind utilizarea, de catre regimul basescu, de formatiuni paramilitare. 9. Dezvoltarea structurii de protectie si paza in cadrul MAI care, prin angajarea jandarmilor si a militarilor pe baza de contract disponibilizati, sa inlocuiasca firmele private de paza in asigurarea protectiei obiectivelor militare. 10. Relansarea industriei nationale de aparare. K. Pensii militare si civile 1. Promovarea, in luna septembrie 2014, a Legii pensiilor militare de stat, a Legii rezervistului si a Legilor Statut ale cadrelor militare si politistilor, cu abrogarea tuturor prevederilor legislative, referitoare la militari, promulgate in perioada 2010-2013. 2. Lichidarea haosului instalat in sistemul de pensii prin departajarea clara, atat la nivel buget cat si legislativ, a notiunilor cu statut diferit din punct de vedere juridic: pensie, indemnizatie, ajutor social. 3. Renuntarea la incercarea de cuantificare unitara a muncii unor categorii socio-profesionale cu regim special si reintroducerea legilor speciale pentru: militari, politisti, mineri, sportivi, artisti, piloti civili, grefieri, diplomati, parlamentari si functionari publici din Parlament etc. 4. Abrogarea Legii 119/2010 de desfiintare cu caracter retroactiv a legilor ocupationale. 5. Abrogarea Legii 263/2010 a sistemului unitar de pensii pentru adoptarea prin frauda, investigarea cazului si pedepsirea vinovatilor. 6. Elaborarea unei noi legi a sistemului unitar de pensii pentru civili, care sa prevada punctul de pensie la minim 45% din salariul mediu brut si sa tina cont de necesarul “cosului zilnic”. 7. Pensiile aflate in plata, constituind un drept patrimonial castigat, orice diminuare a lor fiind considerata discriminare, solicitam ca pensiile marite in 2011 si 2012, pentru politistii si militarii in rezerva, sa ramana, dupa verificarea lor, in cuantumul nou stabilit, daca acesta a fost legal calculate, fara a fi afectate de regularizari ulterioare. 8. In baza Art.2 al Legii 241/2013, solicitam returnarea catre beneficiari a tuturor sumelor, ilegal retinute, din pensii in perioada 2011- 1 octombrie 2013. 9. Abrogarea OUG 1/2011 ca fara obiect (revizuieste decizii de pensie nule de drept). 10. Abrogarea Legii 165/2011 de aprobare a OUG 1/2011, votata prin frauda, anchetarea cazului si pedepsirea vinovatilor. 11. Abrogarea OUG 59/2011, devenita Legea nr.563/2011 ca ramasa fara obiect si care a revizuit decizii de pensie nule de drept. 12. Stabilirea prin lege ca militarii si politistii trecuti in rezerva pana la data de 01.01.2011 sa beneficieze de toate drepturile anterior stabilite prin Legile 164/2001, 179/2004, alte legi si acte normative anterioare, recunoscandu-li-se statutul de militar in rezerva si pensia militara de stat. 13. Legi ocupationale care sa restabileasca statutul de militar in rezerva si natura juridica a pensiei ca pensie militara de stat si pentru militarii si politistii trecuti in rezerva dupa 01.01.2011. 14. Promovarea proiectului Legii 951/2013 privind drepturile de pensie ale pilotilor, diplomatilor, grefierilor, fostilor parlamentari si functionarilor publici din Parlament si Curtea de Conturi. 15. Restabilirea, prin lege, a drepturilor personalului militar navigant cu atributii de protectie si paza pe timpul zborurilor civile. 16. Recalcularea pensiilor civile, ale tuturor categoriilor profesionale, in baza Deciziei nr. 19 in Dosarul 18/2011 a ICCJ, dupa Legea 57/1974. 17. Restabilirea prin Lege a dreptului la pensie militara de stat anticipata, la varsta de 45 de ani, pentru militarii angajati pe baza de contract. 18. Reanalizarea Legii nr 6/2012 si eliminarea prevederilor restrictive la adresa drepturilor omului. 19. Consolidarea principiului autonomiei Casei Nationale de Pensii Publice 20. Renuntarea la introducerea coplatii in proiectul Legii sanatatii, pentru pensionari. 21. Revenirea la situatia din 2004 a numarului biletelor de tratament balnear pentru pensionari (380.000). 22. Amendarea Legii 16/2000 la Consiliul National al Persoanelor Varstnice in sensul democratizarii alegerii conducerii. 23. Amendament la Legea nr. 411/2004 (Pilonul II de pensii) pentru reducerea presiunii asupra bugetului de asigurari sociale. 21. Administrarea statiunilor de odihna sa fie facuta de catre sindicate, iar statiunile de tratament sa fie administrate de catre organizatiile de pensionari, deoarece ei le-au construit. 22. Reducerea tuturor categoriilor de impozite pentru pensionari, sub 1000 RON/persoana venit, varstnici, veterani, tineri, persoane singure care au in ingrijire si crestere copii. 23. Organizarea de case moderne de retragere pentru pensionari si varstnici. 24. In noul proiect privind statutul grefierului, aflat in dezbatere la Ministerul Justitiei sa fie reintrodus articolul privind dreptul personalului auxiliar de specialitate din cadrul instantelor judecatoresti si parchetelor, la pensie de serviciu si pentru persoanele aflate la pensie, in baza Legii nr.567/2004, articol care sa fie corelativ cu Art.68 din legea mentionata. 25. Abrogarea Capitolului 5 din Legea 329/2009, ca urmare a promulgarii PLX109/2012. L. Transporturi. 1. Reformarea strategiei din transporturi, prin stimularea transporturilor feroviare, si modernizarea infrastructurii de transport urban astfel încat sa se ţina cont de pietoni, biciclişti, calatori cu transportul public, precum şi de persoane cu dificultaţi de deplasare, precum mamele cu copii sau persoanele cu handicap. 2. Reevaluarea cuantumului alocatiei de hrana/calorii-zi pentriu personalul navigant din sistemul bugetar. 3. Verificarea contractelor autostrazilor si refacerii drumurilor nationale, trimiterea in judecata a vinovatilor pentru fraude, realizarea acestor obiective cu forte proprii. 4. Realizarea caii ferate si a drumului Uricani – Baile Herculane. M. Energie. 1. Stabilirea unei strategii pe termen lung (10 ani) in domeniul energiei in general si rolul surselor energiei regenerabile in strategia nationala 2. Programe pentru promovarea microgenerarii cu efecte speciale la consumator final (stimularea productiei de energie regenerabila la consumator cu aplicatii individuale) etc. 3. Blocarea urgenta a initiativei de modificare a Legii 341/2004, deoarece modificarile sunt confuze, interpretative si discriminatorii. 4. Generarea unui cadru competitiv în folosirea resurselor umane din sistemul energetic (nu management privat, ci criterii foarte clare pe care trebuie sa le îndeplineasca managerii iar, în caz contrar, atragerea raspunderii acestora în baza unor evaluari obiective, fara implicare politica); 5. Sa se asigure, prin protocol încheiat la nivelul Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri – Federaţia Naţionala a Muncii, ca nu se vor iniţia demersuri de cedare a capitalului de catre stat, pe o perioada de 10 ani; 6. Identificarea şi consultarea reala a tuturor factorilor afectaţi de proces (public, consumatori, instituţii locale din zonele de activitate energetica, sindicate şi reprezentanţi ai salariaţilor, specialişti în domeniu şi unor domenii conexe); 7. Transmiterea la nivelul partenerilor sociali astfel identificaţi a elementelor şi demersurilor facute în cursul procesului de fuziune (note de fundamentare, hotarari ale Consiliilor de Administraţie şi Adunarilor Generale a acţionarilor, proiecte de fuziune, etc.) în aşa fel încat aceştia sa poata avea o opinie avizata şi sa evite eventualele situaţiile litigioase care sa franeze procesul de reorganizare; 8. Verificarea tuturor contractelor care au sustras controlului statului Roman, sistemul energetic national si luarea masurilor care se impun. N. Sport. 1. Drepturi si indemnizatii pentru sportivii cu merite deosebite, indemnizatii substantiale pentru olimpicii din invatamant. Data: 04.08. 2014 CONSILIUL NATIONAL AL SOCIETATII CIVILE, Secretariat Telefon: 0736600961, 0736600973, 0736600974 Fax: 0314379582

 PRESEDINTE AL MISCARII CIVICE REVOLUTIA CURATA 

ALEX OPREA

 SECRETAR GENERAL AL MISCARII CIVICE REVOLUTIA CURATA 

VIOREL RINGHILESCU MAIL revolutiacurata@hotmail.com, tel 0733406899, secretariat 0766817885