luni, 16 februarie 2015

CINE ESTE IULIA STARCZ?


 Un grup de revoluționari stabilit în Italia se luptă cu președinta 
Asociației CAROM, Iulia STARCZ. Aceștia o acuză de faptul că 
împreună cu alte persoane i-au înșelat , obținând pentru ea și 
pentru alții tot felul de foloase materiale. Iulia Starcz este un 
personaj controversat în lumea revoluționarilor și o apropiată
a PSD. Prin manevrele ei, femeia s-a îmbogățit pe căi numai
de ea știute.După apariția OUG 95, Iulia Starcz încearcă aceleași
manevre, strângând bani de la diverse persoane și promițându-le
sprijin în obținerea certificatului pe OUG 95, adică preschimbarea
celui obținut pe Legea Recunoștinței.

 
Deși sunt de notorietate faptele acesteia în București, nimeni nu s-a ocupat de ea, astfel că până la această oră, personajul se află în stare de libertate și neanchetată de nimeni. Iulia Starcz are dublă cetățenie, și ori de câte ori are loc un miting, ea încearcă să profite. Anul trecut a ocupat zona din fața PSD , spunând că ea face miting împotriva PSD. De fapt, în timp ce oamenii se adunaseră la acel miting, Starcz a intrat în sediul PSD și a cerut posturi pentru rudele sale din Baia Mare la Agenția de Mediu, spunându-le celor de la PSD că ea ține ocupată zona ca să nu vină adevărații anti pesediști să facă acolo mitinguri. Publicăm file din plângerea penală pe care revoluționarii stabiliți în Italia se plâng de faptul că au fost înșelați de această persoană. Starcz însă nu lucrează singură, ci are o serie de persoane în jur, astfel încât putem vorbi de o rețea infracțională bine pusă la punct.
Iulia Starcz-un personaj controversat
Iată ce scria ministrul Liviu Marian Pop pe blogul său, în anul 2012: În data de joi, 4 octombrie, la sediul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, a avut loc întâlnirea dintre ministrul delegat Liviu Marian Pop şi o delegaţie de revoluţionari participanţi la protestele începute în ianuarie 2012 şi continuate până în prezent pe tema reluării plăţii indemnizaţiilor conform drepturilor conferite de Legea 341/2004.
La întâlnire a participat şi dl. Sorin Vintilă Meşter, secretar de stat, Secretariatul de stat pentru problemele revoluţionarilor din subordinea Primului Ministru.

Componenţa delegaţiei de revoluţionari a fost următoarea: dl. Perju Daniel, dna Iulia Starcz, dl. Lesu Ionel, dl. Militaru Dragos, dl. Costorel Anghel Gheorghe, dna Barbu Maria, dl. Adam Cristian, dna Adam Irina Cristina, dl. Dide Nicolae, dl. Banu Alexandru, dl. Ilie Cristian, dl. Dragos Macovei, dl. Urzica Florian, dl. Grosu Gheorghe, dl. Ion Constantin, dl. Simion Walter, dl. Daraban Marcel, dl. Simionescu Marian Serban / Sindicatul Revoluţionarilor din România Decembrie 1899 / Blocul Naţional al Revoluţionarilor Dec.’89.

Din partea MMFPS a participat şi dl. George Bogdan, consilier superior, Directia Dialog Social.

Scopul întâlnirii l-a reprezentat continuarea dialogului conducerii Ministerului Muncii cu revoluţionarii, după prima întâlnire din 8 august 2012 cu dna secretar de stat Georgeta Bratu, pentru cunoaşterea nemulţumirilor acestora cauzate de întreruperea plaţii indemnizaţiilor conferite de Legea 341/2004, urmare a deciziei adoptate în acest sens de Guvernul Boc în 2011, precum şi informarea revoluţionarilor privind stadiul proiectului de Memorandum reparatoriu „Modificarea unor prevederi ale legislaţiei ce vizează drepturi recunoscute persoanelor care beneficiază de Legea nr. 341/2004, Legea recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei române din decembrie 1989, precum şi faţă de persoanele care şi-au jertfit viaţa sau au avut de suferit în urma revoltei muncitoreşti anticomuniste de la Braşov din noiembrie 1987” trimis la Ministerul Finanţelor Publice cu adresa nr. 1211/GB/2012.

Revoluţionarii au prezentat o petiţie în care se solicită urgentarea demersurilor pentru reluarea plăţii indemnizaţiilor pe 2012 fără modificarea Legii 341/2004, menţionând situaţiile materiale precare ale multora dintre ei...

În anul 2011, CARROM organizează la Baia Mare un fel de târg. Acțiunea este coordonată de Iulia Starcz, dar se lasă cu multe amenzi. Iată ce scrie ziarul local de acolo despre acest târg:http://www.infomm.ro/ro/detalii/amenzi-pentru-activitati-comerciale-ilicite .
Cei care au fost duși de nas de această doamnă sunt invitați să ne contacteze.



CONTROL. În perioada 23 - 25 septembrie 2011, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare - Secția Maramureș, au desfășurat mai multe acțiuni în Baia Mare, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației de actele ilicite de comerț. Acțiunea a fost în strânsă conexiune cu "Sărbătoarea Castanelor" ce a avut loc în această perioadă pe raza municipiului Baia Mare. 47 de societăți comerciale au fost verificate, precum și 30 de persoane fizice autorizate. În total, oamenii legii au constatat 16 contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 19.000 lei. De asemenea, a mai fost consfiscată suma de 2.000 lei, provenită din activități comerciale ilicite. Reprezentanții legii au dispus, pentru neregulile mai grave constatate, suspendarea activității a trei societăți comerciale.
Patru telefoane furate - un singur protagonist        
Patru telefoane mobile au fost găsite de către polițiști asupra unei hoațe, în timpul manifestărilor din cadrul Sărbătorii Castanelor. În seara zilei de 24 septembrie ora 19.40, o patrulă de siguranță publică, formată din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, se afla în executarea serviciului de patrulare. În zona parcării de lângă Sala Polivalentă "Lascăr Pană", polițiștii au remarcat o persoană de sex feminin care, la vederea patrulei, a avut un comportament suspect. Femeia a fost identificată, în persoana Claudiei D., de 20 ani, din Baia Mare. Asupra ei s-au găsit patru telefoane mobile, despre care, polițiștii au stabilit imediat că erau furate, valoarea prejudiciului fiind de 2.500 lei. Au fost identificate trei părți vătămate, mai precis trei tineri, cu vârste de 13, 15 și 19 ani, care, și-au primit telefoanele mobile înapoi. În cauză continuă cercetările, față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
- See more at: http://www.infomm.ro/ro/detalii/amenzi-pentru-activitati-comerciale-ilicite#.dpuf

CONTROL. În perioada 23 - 25 septembrie 2011, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare - Secția Maramureș, au desfășurat mai multe acțiuni în Baia Mare, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației de actele ilicite de comerț. Acțiunea a fost în strânsă conexiune cu "Sărbătoarea Castanelor" ce a avut loc în această perioadă pe raza municipiului Baia Mare. 47 de societăți comerciale au fost verificate, precum și 30 de persoane fizice autorizate. În total, oamenii legii au constatat 16 contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 19.000 lei. De asemenea, a mai fost consfiscată suma de 2.000 lei, provenită din activități comerciale ilicite. Reprezentanții legii au dispus, pentru neregulile mai grave constatate, suspendarea activității a trei societăți comerciale.
Patru telefoane furate - un singur protagonist        
Patru telefoane mobile au fost găsite de către polițiști asupra unei hoațe, în timpul manifestărilor din cadrul Sărbătorii Castanelor. În seara zilei de 24 septembrie ora 19.40, o patrulă de siguranță publică, formată din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, se afla în executarea serviciului de patrulare. În zona parcării de lângă Sala Polivalentă "Lascăr Pană", polițiștii au remarcat o persoană de sex feminin care, la vederea patrulei, a avut un comportament suspect. Femeia a fost identificată, în persoana Claudiei D., de 20 ani, din Baia Mare. Asupra ei s-au găsit patru telefoane mobile, despre care, polițiștii au stabilit imediat că erau furate, valoarea prejudiciului fiind de 2.500 lei. Au fost identificate trei părți vătămate, mai precis trei tineri, cu vârste de 13, 15 și 19 ani, care, și-au primit telefoanele mobile înapoi. În cauză continuă cercetările, față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
- See more at: http://www.infomm.ro/ro/detalii/amenzi-pentru-activitati-comerciale-ilicite#.dpuf
CONTROL. În perioada 23 - 25 septembrie 2011, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu comisari ai Gărzii Financiare - Secția Maramureș, au desfășurat mai multe acțiuni în Baia Mare, având ca obiectiv prevenirea și combaterea faptelor de evaziune fiscală și protejarea populației de actele ilicite de comerț. Acțiunea a fost în strânsă conexiune cu "Sărbătoarea Castanelor" ce a avut loc în această perioadă pe raza municipiului Baia Mare. 47 de societăți comerciale au fost verificate, precum și 30 de persoane fizice autorizate. În total, oamenii legii au constatat 16 contravenții, pentru care s-au aplicat amenzi în valoare de aproape 19.000 lei. De asemenea, a mai fost consfiscată suma de 2.000 lei, provenită din activități comerciale ilicite. Reprezentanții legii au dispus, pentru neregulile mai grave constatate, suspendarea activității a trei societăți comerciale.
Patru telefoane furate - un singur protagonist        
Patru telefoane mobile au fost găsite de către polițiști asupra unei hoațe, în timpul manifestărilor din cadrul Sărbătorii Castanelor. În seara zilei de 24 septembrie ora 19.40, o patrulă de siguranță publică, formată din doi agenți de poliție din cadrul Poliției Municipiului Baia Mare, se afla în executarea serviciului de patrulare. În zona parcării de lângă Sala Polivalentă "Lascăr Pană", polițiștii au remarcat o persoană de sex feminin care, la vederea patrulei, a avut un comportament suspect. Femeia a fost identificată, în persoana Claudiei D., de 20 ani, din Baia Mare. Asupra ei s-au găsit patru telefoane mobile, despre care, polițiștii au stabilit imediat că erau furate, valoarea prejudiciului fiind de 2.500 lei. Au fost identificate trei părți vătămate, mai precis trei tineri, cu vârste de 13, 15 și 19 ani, care, și-au primit telefoanele mobile înapoi. În cauză continuă cercetările, față de persoana în cauză, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
- See more at: http://www.infomm.ro/ro/detalii/amenzi-pentru-activitati-comerciale-ilicite#.dpuf

MCRC acuză GUVERNUL DE GENOCID ASUPRA REVOLUTIONARILOR!

MCRC a înaintat un memoriu de 10 pagini prin care atrage atenția asupra actelor grave de genocid ce afectează grav viața luptătorilor cu merite deosebite. Deasemenea memoriul conține și critici la adresa OUG 95, promovată de SSPR cu scopul strict de a ascunde cavalcada de infracțiuni comise de unii lideri ai revoluționarilor în cârdășie cu reprezentanți ai autorităților. Memoriul se află deja pe masa Consilierilor Europeni la Bruxelles, și a senatorilor PNL. O copie a acestui memoriu a fost însușita și de membrii Comisiei Juridice a Camerei Deputaților. Președintele româniei KLAUS JOHANNIS a pimit și el un asemenea memoriu. În baza acestuia, am depus deja plângere penala in rem împotriva celor ce se fac vinovați de acest lucru, act la care am primit si un răspuns prin care suntem anunțați că plângerea noastră a fost înaintată Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție. Iata conținutul lui:



MIȘCAREA CIVICĂ REVOLUȚIA CURATĂ
Sibiu- str RAHOVEI nr. 31
București- str Prosperității nr 5 A
Bad Herrenalb- Frauenalberstr. 20 Deutschland 77050
Tel.0771742398-PRESEDINTE ALEX OPREA
Tel. 0733406899
Tel. 0787801059-PRESEDINTE EXECUTIV MIHAI ORBUESCU
Tel. 0766 338333- VICEPRESEDINTE OVIDIU STOENESCU
Secretariat: 0766817885- Madalina Gabor
Mail: revolutiacurata@hotmail.com




Stimați domni,

Dorim să vă semnalăm un caz grav de genocid care se petrece in România de peste trei ani de zile asupra Luptătorilor și urmaților eroilor morți în REVOLUȚIA ROMANA din Decembrie 1989.


1.    Infracțiuni contra umanității

  1. Vătămarea integrității fizice și/sau mintale a grupului

Potrivit Legii nr. 341 din 2014, luptătorii cu merite deosebite beneficiază de o indemnizație lunară stabilită de art 4 alin 4 începând cu data intrării în vigoare a acestei Legi, în semn de recunoștință și pentru protejarea acestei categorii sociale față de orice abuz ce ar putea să apară împotriva lor de-a lungul vieții. Majoritatea acestora au ca UNICA SURSA de venit această indemnizație, așa cum dealtfel o recunoaște chiar statul român și dealtfel așa cum este și în realitate. Prin ordonanțe succesive, începând cu anul 2011 s-au tăiat aceste UNICE VENITURI pentru această categorie și menționăm aici Legea 283 din 2011 care invoca art 53 din Constituția României anume criza financiară. Inițial această suspendare a plaților a fost stabilită pentru perioada de 1 an , anume în perioada 2012/2013. Odată cu schimbarea Guvernului, perioada în care potrivit statisticilor, a declarațiilor premierului, starea de criză financiară a fost înlăturata, Guvernul insă, a promovat o altă ordonanță de urgență prin care se prelungește sistarea plăților și pentru anul 2013-2014. A fost de fapt primul act normativ adoptat de nou instalatul guvern in anul 2012. Această a doua ordonanță de tăiere completă a oricărei surse de venit pentru această categorie, emisă contrar normelor de legiferare în România, nemotivată și fără o bază de fundamentare, a dus la adâncirea stării de degradare morală și fizică a revoluționarilor.
Cu toate că la fiecare rectificare de buget, sau în perioadele în care guvernanții simțeau sau primeau informații că Luptătorii se pregătesc de proteste, prin intermediul secretarilor de stat ai SSPR, se aruncau informații cum că lumea trebuie să aibă răbdare că la prima rectificare se va trece la aplicarea în concret a Legii 341 și Luptătorii își vor primi indemnizațiile. Aceste informații false transmise de factorii responsabili au dus la agresarea psihică a acestui grup țintă, la crearea de speranțe și dezamăgiri, la prelungirea în mod neacoperit a stării de așteptare, urmărindu-se prin aceasta secătuirea membrilor grupului Luptătorilor de orice resursă de trai și urmărindu-se de fapt ca datorită lipselor de resurse, aceștia să decedeze, să nu mai aibă posibilitatea deplasărilor la proteste, să fie preocupați de modul în care să își procure hrana zilnică, întreținerea, medicamentele. Cu toate că înainte de anul 2014 se anunța de către SSPR și de către Guvern ca în 2014 oamenii își vor reprimi drepturile, pentru a se evita eventualele manifestații de protest la comemorările evenimentelor din decembrie 89 din anul 2013, Guvernul emite o nouă ordonanță de urgență prin care mai prelungește cu un an sistarea plăților adică a singurei surse de venit pentru majoritatea Luptătorilor în Revoluție. Astfel în anul 2014, aceștia au rămas fără nici o sursă de venit. Mai mult, de-a lungul întregului an 2014, cu ocazia fiecărei rectificări bugetare, reprezentanții guvernului, anume secretarul de stat al SSPR circula prin țară și le promitea revoluționarilor nemulțumiți că vor intra în plată. Mai mult, Guvernul aruncă în mediile de socializare, în media această veste, astfel încât starea de tensiune se amorsa pentru o perioadă. În momentul alegerilor europarlamentare, la fel s-a procedat, anume s-a acreditat de către Guvern ideea că Luptătorii vor intra în drepturi. Mai mult, pentru a da o aparență de credibilitate, Victor Ponta a incheiat protocoale cu revoluționarii în care se specifica clar reintrarea în drepturi. Amintim aici, ca pentru a-i scoate pe revolutionari în stradă impotriva Guvernului Ungureanu, PSD a încheiat un protocol cu BNR, în care acesta spunea ca imediat dupa intrarea la guvernare, drepturile conferite de legea 341 vor fi acordate, cu conditia ca revoluționarii sa susțină demersul lui  PSD de dărâmare a Guvernului Ungureanu-Boc. Astfel au aparut manifestațiile din iarna lui 2012 soldate cu căderea guvenului Boc, ulterior Ungureanu. Protocolul nu a fost respectat, ba mai mult, la instalarea NOULUI GUVERN , primul act normativ emis de acesta a fost Ordonanța de prelungire a sistării plăților. Cu prilejul alegerilor prezidentiale din 2014, s-a mai încheiat un protocol cu vicepremierul Liviu Dragnea cu același obiect, și un protocol dătător de speranțe cu SSPR semnat de Adrian Sanda. Nici unul dintre acestea nu a fost respectat.
Toate aceste manipulari și înșelaciuni au dus la sinucideri datorate lipsei mijloacelor de trai pe fondul atacurilor la nivel psihic al Luptătorilor, hărțuiri repetate, lipsa de transparență a institutiei SSPR , aruncare intenționată de zvonuri, etc. În perioada 2012-2014 datorita lipsurilor mijloacelor de trai, a imbolnavirilor grave și a imposibilității achiziționării de medicamente, a modului sub limita saraciei de trai, au murit in jur de 1850 de revoluționari, Luptători cu Merite Deosebite.
Un alt aspect este cel care a dus la adevărate tragedii în familiile revoluționarilor supuși genocidului, anume faptul că în baza Legii 341 se puteau acorda credite pentru locuințe, sau alte cheltuieli necesare având la bază indemnizația reparatorie.  O dată cu suspendarea plăților, aceste credite nu au mai putut fi achitate- deși, Legea 341 dădea speranța unui venit sigur și garantat și PREVIZIBIL- O ALTA TORTURĂ DE NATURA PSIHICĂ- astfel că Luptătorii au fost executați silit, evacuați din locuințe, aduși unii sub limita sărăciei.
Mai mult, autoritățile, în scopul evitării pericolului ca în urma nemulțumirilor oamenii să se poată organiza, să poată porni procese, să participe la proteste, au redus și menținut restricțiile la biletele gratuite de călătorie CFR exact în același timp cu tăierea indemnizațiilor ca unice surse de trai. Din acest motiv, posibilitatea materială de a-și exprima nemulțumirile, de a trece la acțiuni în instanțe, de a călători spre capitală la sediile autorităților, al SSPR, au fost reduse la maximum, astfel ca vocile acestora nu s-au putut face auzite și autoritățile s-au protejat prin aceste masuri în mod ilegitim de legitime posibile acțiuni în justiție. Și acest lucru a contribuit la umilirea psihică a membrilor grupului Luptătorilor cu merite deosebite, la crearea unei stări de frustrare, stare ce în multe cazuri s-a soldat cu sinucideri, atacuri cerebrale, infarcturi, etc.

  1. Supunerea grupului la condiții de existenţă de natură să ducă la distrugerea fizică, totală sau parţială, a acestuia

Așa cum reiese din cele prezentate, revoluționarii Luptători cu Merite deosebite trăiesc în proporție de peste 70 la sută în condiții de natură să ducă la distrugere fizică totală sau parțială. Peste 80 la sută dintre aceștia sunt bolnavi, bolile cel mai frecvent întâlnite țin de alimentația precară, condiții de igienă precare, condiții de viață deosebit de reduse (fără curent electric, locuințe insalubre, pe străzi, etc), toate acestea instalate ca urmare a tăierii drepturilor conferite de Legea 341.

Înţelegerea în vederea săvârşirii infracţiunii de genocid se pedepseşte cu închisoarea de la 5 la 10 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.

Începând cu suspendarea drepturilor conferite de Legea 341, s-a decis la nivelul tuturor partidelor politice, a guvernelor indiferent de culoare, exterminarea completă a grupului de Luptători cu Merite deosebite. Astfel, pentru slăbirea pericolului de a protesta împotriva abuzurilor autorităților, veniturile unice au fost tăiate doar categoriei acesteia, deși în Legea 341, există și alte categorii aflate în plată, cum sunt răniții fara grad de invaliditate, raniții cu grad de invaliditate, reținuții, etc. S-a creat astfel o discriminare cu scopul ca această categorie să nu mai aibă sprijinul celorlalte categorii de revoluționari, asupra celor aflați în plată planând mereu sceptrul amenințării că și lor le pot fi tăiate oricând drepturile ca și luptătorilor. Mai mult, pensionarii revoluționari din categoria Luptători cu Merite deosebite primesc 0,6 la sută din venitul mediu pe economie, adăugat la pensiile lor de drept. Acești 0,6 nu au fost tăiați, astfel că a apărut o falie chiar în rândul Luptătorilor cu Merite deosebite, deoarece cei cu 0,6 nu au mai fost solidari cu ceilalți în demersurile lor de intrare în drepturile legale referitoare la Legea 341.
În acest sens atât guvernul Boc, cât și următoarele UNGUREANU și PONTA au fost înțelese pentru comiterea genocidului. Mai mult, din declarația din parlament a numitului PONTA VICTOR VIOREL , reiese clar ura manifestată de acesta, în calitate de lider al partidului aflat la guvernare în prezent, potrivit căreia: DOMNULE BOC, dacă dumneavoastră le dați banii înapoi revoluționarilor, eu li-i tai. Afirmația a fost făcuta cu prilejul ședinței solemne a Parlamentului României dedicată REVOLUȚIEI ROMÂNE DIN DECEMBRIE din anul 2012, adică exact când ordonanța Boc de taiere a drepturilor urma sa își înceteze operabilitatea iar Guvernul Boc era suspectat de Ponta că va repune Luptătorii în drepturi! Ponta de aceea cum a venit la putere a și prelungit ordonanța lui Boc!
În discuțiile publice, Victor Ponta ca dealtfel și Emil Boc, au susținut ideea că revoluționarii sunt impostori, milogi, că huzuresc pe bani publici, că au obținut tot felul de terenuri, spații comerciale etc. Menționez ca sub 8 la suta din numărul de Luptători și-au obținut și celelalte drepturi conferite de Legile 42 si 341, restul trăind în sărăcie și nebeneficii de nici un asemenea drept.

Incitarea la săvârșirea infracțiunii de genocid, comisă în mod direct, în public, se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi.


Prin afirmația lui Victor Viorel Ponta amintită mai sus, precum și incitarea presei la denigrarea revoluționarilor, prin prezentarea mereu în culori negative a Luptătorilor din Revoluție, ca milogi, profitori, s-a creat o imagine negativă a acestora și în rândurile populației. Dacă imediat după Revoluție și până în anul 2011, Luptătorii erau respectați, după această campanie, categoria Luptătorilor cu Merite Deosebite este gruparea cea mai prost văzuta de către populația României ca urmare a intoxicărilor sistematice practicate de autoritățile române. Astfel, în urma acestui atac de imagine, aproape toti Luptătorii care se aflau încadrați în muncă au fost concediați sub diverse motive, mai degrabă neîntemeiate, iar în ultimii trei ani aproape nimeni nu mai dorește să angajeze revoluționari. Dintre revoluționarii rămași fără venituri ân urma tăierii drepturilor, doar 1 la sută au fost încadrați în muncă, aceștia redeclarându-și calitatea de Luptători cu Merite Deosebite. Cei despre care se știe de către angajatori că au această calitate sunt refuzați, marginalizați sau desfășoară munci cu mult sub pregătirea lor.

Forma continuată a infracțiunilor contra umanității in acest caz.

Odată cu Jubileul celor 25 de ani de la REVOLUȚIA ROMÂNA, VICTOR VIOREL PONTA a anunțat intrarea în plată a Luptătorilor din REVOLUȚIE. Mai mult, după discuțiile cu FMI, la nici o oră după aceste discuții, premierul iese public și anunță faptul că începând cu 1 ianuarie 2015, Luptătorii vor reintra în drepturile amânate timp de trei ani, conform Legii 341. Acest lucru se întâmpla în timpul în care comemorările urmau să aibă loc, tot cu scopul ca la acestea să nu apară manifestări de proteste, despre care guvernul știa că pot genera căderea guvernului dacă s-ar fi radicalizat. La data de 20 decembrie apare în MONITORUL OFICIAL nr. 945 Ordonanța de urgență privitoare la reglementările salariale din sistemul bugetar. În mod contrar tuturor declarațiilor și asigurărilor date, la articolul 39 din această ordonanță se specifica faptul că în anii 2015 și 2016, indemnizațiile pentru Luptători nu se plătesc, adică o nouă prelungire a situației anterioare cu încă 2 ani. Ordonanța apare in noaptea de 19 spre 20 decembrie 2014, cu toate că în ședința de Guvern din data de 19 decembrie nu se discutase această prelungire, ci mai mult, se anunțase chiar în acea zi reintrarea în plata de către numitul Darius Valcov, ministrul Bugetului. Imediat după apariția acestei ordonanțe, în aceeași noapte, revoluționarii și o parte din populație se mobilizează pe site-urile de socializare și anunță mari manifestări de stradă în ziua de 21 decembrie în București și Timișoara cu tema CĂDEREA GUVERNULUI. În dimineața zilei de 20 decembrie, sesizând pericolul, ministrul Bugetului DARIUS VALCOV iese public pe tot parcursul zilei și anunță că s-a comis o eroare materială și că aceasta va fi îndreptată în cel mai scurt timp. Mai mult, dă asigurări că de la 1 ianuarie oamenii își vor primi banii. În data de 23 decembrie apare erata la articolul 39 în MONITORUL OFICIAL NR 947.
La data de 29 decembrie are loc o noua ședință de Guvern. Pe ordinea de zi a sedinței nu mai apare nici un act legislativ legat de categoria Luptătorilor cu Merite Deosebite, și nici nu se discută în guvern nimic în acest sens, decât că se respinge propunerea Secretarului de Stat Adrian Sanda de a modifica Legea 341, pe motiv ca nu are avizul Consiliului Legislativ și că creează mari discriminări, ceea ce ar avea drept consecință faptul că de la 1 ianuarie oamenii își vor încasa drepturile legale.
În noaptea de 30 spre 31 decembrie în Monitorul Oficial nr. 969 apare OUG nr. 95 care are ca scop de facto neplata în continuare a indemnizațiilor pentru Luptători, deoarece introduce alte categorii de luptători, reverificare, preschimbarea unor certificate, reetapizează perioadele revoluției, etc. Acest proces este unul de durată, în sensul că cel care ar fi trebuit ca în ianuarie să își încaseze indemnizația va fi nevoit să facă o serie de demersuri ce ar putea dura luni de zile sau ani pâna să își recapete drepturile. Adică art. 39 care stopa plățile și în 2015 și 2016 se aplică, dar sub aparenta formă a unor modificări de lege. De facto, Luptătorii nu intră în plată decât teoretic. Din experiențele verificărilor de același tip apărute o dată cu L 341, care durează de 10 ani și nu sunt finalizate, la fel și această OUG creează un orizont de așteptare nou, timp în care ar mai deceda mulți Luptători, ar continua executările silite (unele stopate la înțelegere cu băncile care au fost asigurate -si au acceptat oprirea executărilor pâna în ianuarie 2015 o dată cu intrarea în plată,  de declarațiile autorităților cum că de la 1 ianuarie Luptătorii intră in plată), genocidul în fapt continuând, deoarece nici unul dintre ei nu va încasa nimic în ianuarie și lunile următoare din 2015.

2.    Infracțiuni de abuz în serviciu

Absolut toate ordonanțele menționate mai sus nu au fost emise în condiții de legalitate. Nici una nu a fost supusă dezbaterii publice, nu a fost anunțată, ci dimpotrivă, s-a spus mereu că se va reintra în plată, după care Guvernul Ponta a emis actul juridic. Nici ordonanța din 2012 și nici cele din 2013 sau OUG 95 din 2014 nu au fost publicate pe lista ședințelor de Guvern, oamenii fiind astfel abuzați prin vicierea condițiilor de previzibilitate, transparență decizională și cu efecte devastatoare în viața lor. Astfel oferirea de speranțe, potrivit cărora problema Luptătorilor se va rezolva a dus în multe cazuri la situații în care ei au angajat proiecte, au dat termene pentru achitarea datoriilor, au renegociat eșalonări cu privire la plata unor datorii la întreținere etc., acestea fiind apoi înșelate și transformându-i pe Luptători în persoane de moralitate îndoielnică, în oameni fără cuvânt fata de terți. Mai mult, oferindu-se asigurări pentru 2015 de către autorități, Luptătorii datori la bănci au anunțat băncile că o dată cu primirea indemnizaților vor plăti restanțele la credite, sau vor achita alte datorii. Datorită OUG 95, aparută exact înainte cu câteva ore de închiderea tutror instituțiilor înainte de sărbătoarea Anului Nou, oamenii nu au avut nici măcar timpul necesar sa își renegocieze aceste datorii , să prezinte băncilor situația de ultimă clipă intervenită.
Abuzurile legislative în cazul OUG 95 sunt evidente: ordonanța modifică o lege, anume Legea 341 în condițiile în care art. 115 din Constituție interzice acest lucru, Guvernul în perioada de aplicare a Legii de abilitare de a emite ordonanțe de urgență se substituie Parlamentului și modifică în esență Legea 341 după cum urmează:
-          Redefinește etapele revoluției.
-          Modifică categoriile de revoluționari și creează noi categorii sociale.
-          Fragmentează și tratează discriminator Luptătorii cu merite deosebite de luptătorii cu rol determinant (adică această categorie a Luptătorilor este și ea la rândul ei împărțita, creând deja dezechilibre sociale și sporind gradul de pericol a păcii sociale în cadrul aceleași categorii).
-          Ascunde falșii deținători de certificate de cei care le dețin legal, protejând prin aceasta și autorii falsurilor, adică pe cei din instituțiile statului implicați în aceasta.
-          Aduce modificări în Legea Bugetului de Stat, deoarece sumele prevăzute a fi achitate conform Legii 341, se modifică, fapt interzis, deoarece Legea Bugetului a fost promulgată în condițiile în care această OUG 95 nu exista.
-          Are la bază prezumții de vinovăție, rea credință, demonstrate prin însăși justificarea apariției ei.
-          Creează posibilitatea apariției de noi centre de corupție (necesitatea reavizării de către ANUMITE ONG –uri a titlului de luptător- avizări pe care însăși statul recunoaște ca la apariția Legii 341 din 2004 s-au făcut contra cost, sau contra unor servicii, chiar dacă beneficiarul îndeplinea toate condițiile legale de a primi titlul de luptător). De asemenea, instituie o comisie formată strict din aparatul SSPR condus de UN OM POLITIC astfel încât noile titluri să fie date doar oamenilor de partid sau a celor ce convin, creând suspiciunea și a unor sume de bani ce pot fi percepute pentru obținerea avizelor acestei comisii, mai ales ca SSPR-ul este cunoscută ca instituție în care Parchetul operează deja cercetări exact pe aceste tipuri de infracțiuni prilejuite de preschimbarea certificatelor pe Legea 341. Precizez că toți foștii secretari de Stat și alți conducători ai acestei instituții sunt arestați pentru fapte de corupție sau în cercetări.
-          Nu respectă nici o normă de reglementare în domeniul emiterii ordonanței de urgență.(exemplu nu respecta Legea transparentei decizionale)
-          Are un conținut confuz, cu scopul clar de a putea da loc de interpretari
-          Nu oferă previzibilitate și nici termene pentru reverificări și emiteri de noi certificate de revoluționari, etc.
-          Face referiri si are ca izvor de drept Legea 42, in mod explicit, lege abrogată din anul 2004, ceea ce o plasează in domeniul încălcării grosolane a Constituției,
-          Continuă să mențină neplata Luptătorilor cu merite deosebite, până la finalizarea procesului de preschimbare, preschimbare ce nu oferă nici măcar o data temporala certă,
-          Momentul apariției în Monitorul Oficial demonstrează intenția de fapt a Guvernului, de a nu plati aceste drepturi, cu toate că acesta declara sus și tare plata lor începând cu 1 ianuarie 2015. In luna ianuarie si următoarele, in fapt nimeni nu va primi indemnizația, ceea ce poate duce la apariția de noi dezechilibre. Spre exemplu , in baza declarațiilor diferiților miniștri si ale premierului cum ca Legea 341 va fi aplicata concret din 2015, oamenii se asteptau sa isi primească banii incepind cu ziua efectuarii platilor de către Casele de Pensii, anume 15-23 ianuarie. În baza acestora, oamenii și-au renegociat contractele cu băncile, sau cu creditorii, însă intervenția OUG 95 din 2014, publicata doar in 30 decembrie , a dat peste cap toate acestea, astfel incit beneficiarii sunt puși in situația executărilor silite de orice natura, ei devenind astfel NECREDIBILI și neserioși în fața creditorilor.( din nou se acționează asupra profilului moral al Luptătorului, astfel ca imaginea generală a Luptătorilor să devină una marginală). Daca ar fi existat bune intenții, de ce Guvernul nu a emis aceasta OUG in cursul anului 2014, astfel incit Luptătorii sa fi avut timp sa iși preschimbe certificatele, iar din ianuarie sa își primească banii?
-          Se operează în continuare cu prezumții INADMISIBILE in orice stat de drept, anume prezumția de nevinovăție sau cea a bunei credințe fiind eludate în mod grosier. Astfel, se susține chiar în textul OUG 95 din 2014 faptul ca ar exista persoane care nu iși merita titlul de Luptători cu merite deosebite. Însă cei care și l-au obținut cinstit de ce sunt supuși aceluiași regim cu cei despre care se vorbește( fără probe individualizate, atenție!) ca ar fi ilegali? O asemenea abordare aduce grave prejudicii unui sistem de drept indiferent de doctrina ce stă la baza oricărui sistem de drept fie el roman sau de tip commmon wealth.
-           

3.    Infracțiuni de corupție sau asimilate acestora

Din economia OUG 95 din 2014, statul roman recunoaște că a emis , prin diferite persoane cu atribuții în domeniu ACTE REFERITOARE LA REVOLUȚIONARI IN MOD ABUZIV ȘI ILEGAL: - Având în vedere faptul că există suspiciuni, privind modul de preschimbare a certificatelor doveditoare, conform prevederilor Legii nr.341/2004.
Cu alte cuvinte, aceste suspiciuni au la bază probe, persoane care fiind angajate în procesul de preschimbare au comis ilegalități (secretari de stat, comisii SSPR, comisii parlamentare, funcționari, etc). Motivele acestor ilegalități sunt cu siguranță bazate pe obținerea de beneficii,materiale și politice, ceea ce afectează existența statului de drept, deci securitatea națională.

Prin urmare, domnilor, vă solicit retragerea oricăror acte normative de acest gen, care aduc grave prejudicii funcționarii statului de drept și care incalca grav drepturile omului, implicit si a OUG 95. Mai mult, CEDO a stabilit printr-o decizie din luna noiembrie a anului 2014, faptul că Luptătorii sunt victime ale revoluției Române, și continuă să fie in aceste zile victime .

Semnalări asupra nerespectării normelor de tehnica legislativă.

În elaborarea OUG 95 și ale actelor normative subsecvente, Guvernul încalcă în mod grosolan prevederile legale în materie de reglementare, anume, HG1226 din 2007, art. 41 alin1-7.
a.                              nu are avizul Departamentului pentru relația cu Parlamentul, privind oportunitatea promovării acesteia din punct de vedere al urgenței- aviz obligatoriu.
            b.            Nu a fost respectat punctul 2 din HG, așa cum este statuat:
(2) La primirea avizului de oportunitate din partea Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, inițiatorul prezintă proiectul de ordonanță de urgența în cadrul reuniunii de lucru pregătitoare, în vederea anunţării.
              c.       Nu a avut loc nici o ședință pregătitoare la care această OUG să fie luată în discuție, așa cum se prevede la punctul 3 din art. 41, al Regulamentului cu carcter OBLIGATORIU prin care Guvernul poate promova Ordonanțe de urgență sau ordonanțe simple.
(3) După anunţarea în reuniunea de lucru pregătitoare iniţiatorul demarează procedura de consultare cu ministerele şi cu alte instituţii definite în art. 25 şi 26, precum şi procedura de avizare în termenele stabilite în reuniunea de lucru pregătitoare.
În cadrul procesului de elaborare al OUG 95, nu s-a respectat nici art 42 din Regulamentul amintit, deoarece acesta prevede un aviz obligatoriu al Departamentului pentru Relația cu Parlamentul înainte de demararea procedurii de consultare, procedură care nu a avut loc în mod real.
La art. 43 se prevede faptul că (3) Agenda de lucru a ședinței Guvernului se comunică de către Secretariatul General al Guvernului, împreună cu proiectele de documente de politici publice, proiectele de acte normative sau alte documente, precum şi documentele însoțitoare respective, tuturor membrilor Guvernului, conducătorilor altor autorități publice interesate, precum şi altor participanți la ședința Guvernului, cu cel puţin 24 de ore înainte de ziua şedinţei Guvernului.
Constatăm că pe agenda de lucru nu figura adoptarea OUG95, astfel că nu avea cum ca aceasta să fie anunțată cu 24 de ore ănaintea ședinței de Guvern.

Despre lipsa avizului Consiliului Legislativ

Avizul Consiliului Legislativ este obligatoriu, așa cum prevede art 34 alin.6 din Regulamentul aprobat prin HG 1226 din 2007. a) avizul Consiliului Legislativ, ce urmează să fie emis potrivit legii, în termenul solicitat de Guvern, care nu poate fi mai mic de:
- 24 de ore pentru proiectele de ordonanțe de urgența;
- 2 zile, pentru proiectele de legi care urmează să fie transmise Parlamentului cu solicitarea dezbaterii în procedură de urgenţă;
- 10 zile pentru celelalte proiecte de acte normative;
Acest aviz trebuie cerut de către Secretariatul General al Guvernului. Astfel la data de 29 decembrie 2014, în jurul orei 9, SGG inaintează spre avizare proiectul OUG 95. În aceeași zi, are loc ședința de guvern , la orele 13.00, ședința la care nu se discuta OUG 95 , ea nefiind dealtfel trecută nici pe ordinea de zi a ședinței de Guvern. Mai mult, la data de 30 decembrie 2014, adică după ședința de Guvern, apare și avizul CONSILIULUI LEGISLATIV, cu observații. Asta înseamnă că deși potrivit regulamentului, Guvernul avea obligația să opereze în textul ordonantei observațiile Consiliului Legislativ,  nu a făcut-o, deoarece OUG 95 nici măcar nu a fost discutată în guvern și mai mult, observațiile au apărut după ședința de guvern, adică pe data de 30 decembrie! În noaptea de 30 31 decembrie apare în Monitorul Oficial nr 969 OUG 95, nemodificată conform cererilor Consiliului Legislativ. După cum se poate observa, termenul în care CL ar fi trebuit să primească proiectul OUG 95 ar fi trebuit să fie de minim 24 de ore, însă între trimiterea la Consilul Legislativ a proiectului și ședința de guvern au fost doar 4 ore!.
De asemenea au fost încălcate dispozițiile art. 12, lit. J din HG 561 din 10 mai 2009,Mon Of. 319 mai 2009, art.13 al.2 prin care nota nu poate constitui temei juridic , adică Sanda a folosit un protocol semnat de niste persoane, art. 15 al.6 – proiectul nu a fost supus consultării în condițiile acestui articol, al. 7- oug nu a fost supusa în consultare, art. 24- la prezentarea în SGG nu exista aviz de la Consiliul Legislativ ( anexam prezentei probele!), s.a.m.d.
Nerespectarea TRANSPARENȚEI DECIZIONALE

În România, participarea cetăţenilor şi transparenţa procesului decizional în cadrul administraţiei publice sunt reglementate prin Legea nr. 52/2003 (privind transparenţa în
procesul decizional al administraţiei publice) şi Legea nr. 544/2001 (referitoare la accesul
liber la informaţiile publice). Ambele legi au cunoscut amendamente şi o evoluţie în
decursul anilor. Legea 544/2001 a fost modificată în 2006 prin Legea nr. 371/2006 şi
Legea nr. 380/2006, în timp ce Legea nr. 52/2003 a fost amendată în 2013 prin Legea
nr. 281/2013, fiind republicată in 03.12.2013. Legea este împărţită în două mari capitole.
Primul se referă la participarea cetăţenilor în procesul de elaborare a actelor normative. Cel
De al doilea reglementează implicarea cetăţenilor în adoptarea unui asemenea act.
De altfel, această distincţie trebuie stipulată în mod clar. Prima etapă înglobează procedura
care are loc înainte ca propunerea să fie transpusă într-un act normativ. Cea de-a doua etapă implică un proces prin care corpul decizional stabileşte ca propunerea să devină
un act normativ obligatoriu.
În cazul OUG 95, nu a fost respectat art. 7 din Legea nr 52 din 2003, republicată și modificată prin Legea 283 din 2013, în sensul că proiectul OUG nu a fost supus dezbaterii publice, iar cei afectați de acest proiect nu au putut ști despre acesta decit în momentul apariției sale în Mon Oficial. Iată textul de Lege nerespectat:
Art. 7( Legea Transparenței decizionale)
(1) In cadrul procedurilor de elaborare a proiectelor de acte normative autoritatea administratiei publice are obligația sa publice un anunt referitor la aceasta actiune in site-ul propriu, sa-l afiseze la sediul propriu, intr-un spatiu accesibil publicului, si sa-l transmita catre mass-media centrala sau lcoala, dupa caz. autoritatea administratiei publice va transmite proiectele de acte normative tuturor persoanelor care au depus o cerere pentru primirea acestor informatii.
(2) Anuntul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunostinta publicului, in conditiile alin. (1), cu cel putin 30 de zile lucratoare inainte de supunerea spre avizare de catre autoritatile publice. anuntul va cuprinde: data afisarii, o nota de fundamentre, o expunere de motive, un referat de aprobare privind necesitatea adoptarii actului normativ propus, un studiu de impact si/sau de fezabilitate, dupa caz, textul complet al proiectului actului respectiv, precum si termenul-limita, locul si modalitatea in care cei interesati pot trimite in scris propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind actul normativ.
Mai mult, nu au fost respectate nici minimele reguli în domeniu, proiectul fiind ținut secret atât de către Secretarul de Stat Adrian Sanda cât și de ceilalți membri ai guvernului, deși aceștia aveau obligațiile rezultate din textul de lege următor: (6) Persoanele sau organizatiile interesate care transmit in scris propuneri, sugestii sau opinii cu privire la proiectul de act normativ supus dezbaterii publice vor specifica articolul sau articolele din proiectul de act normativ la care se refera, mentionand data trimiterii si datele de contact ale expeditorului.
(7) Conducatorul autoritatii publice va desemna o persoana din cadrul institutiei, responsabila pentru relatia cu societatea civila, care sa primeasca propunerile, sugestiile sau opiniile persoanelor interesate cu privire la proiectul de act normativ propus.
(8) Proiectul de act normativ se transmite spre analiza si avizare autoritatilor publice interesate numai dupa definitivare, pe baza observatiilor si propunerilor formulate potrivit alin. (4).
(9) Autoritatea publica in cauza este obligata sa decida organizarea unei intalniri in care sa se dezbata public proiectul de act normativ, daca acest lucru a fost cerut in scris de catre o asociatie legal constituita sau de catre o alta autoritate publica.
Nu s-au putut face obiectii conform alin 6, deoarece nu s-a știut despre acest proiect decât în momentul aparitiei OUG 95 în Mon Oficial, adică atunci cind deja producea efecte.Nici alin 7 nu a fost respectat, deoarece nu există nici un act care să demonstreze respectarea alin. 7. Astfe, pe cale de consecință alin.8 a fost încălcat și el.Alin.9 nu a fost nici el respectat, deoarece toate întâlnirile cu reprezentanții revoluționarilor pe această OUG au avut loc dupa ce aceasta deja își producea efectele.

Având în vedere cele prezentate aici, precum și alte observații cum ar fi de exemplu modificarea etapelor istorice ale Revoluției din decembrie 89, afectarea in corpus legis a Legii care guvernează situația revoluționarilor, neconstituționalitatea normelor OUG 95, Consiliul de Conducere al MIȘCĂRII CIVICE REVOLUȚIA CURATĂ vă solicită
  1. luarea de urgență a măsurilor ce se impun, anume ABROGAREA SAU RETRAGEREA URGENTĂ A OUG95 DIN 2014, OG nr.1 din 2015, și a actelor subsecvente- cu aplicarea imediată a Legii nr. 341
  2. organizarea unei întâlniri de urgență cu echipa desemnată de noi pentru discuții –echipă formată din specialiști.
În caz contrar în termen de 14 zile de la remiterea prezentei,  ne considerăm îndreptățiți să demarăm procedurile INTERNAȚIONALE în materie de ÎNCĂLCARE GRAVĂ a drepturilor fundamentale ale omului și în materie penală, deoarece toate aceste manopere stau la baza demonstrării infractiunilor asociate de Crime împotriva vieții.
               

Președintele Mișcării Civice REVOLUȚIA CURATA
Alex Oprea

Vicepreședinte
Ovidiu Stoenescu

Secretar General
ViorelRinghilescu



Notă: Prezentul memoriu întrunește acceptul cvasitotalității revoluționarilor din ROMÂNIA, persoane fizice și asociații de revoluționari. O copie a acestuia va fi depusă la CE.
Prezentul document contine 10 (zece) pagini iar semnăturile pot fi confirmate telefonic de către cei trei semnatari ai documentului în cazul în care acesta este transmis electronic. Prezenta are patru anexe reprezentind modul în care s-a obținut în mod ilegal avizul Consiliului Legislativ.


duminică, 15 februarie 2015

ADRIAN SANDA ( PSD) are dosar penal!


Adrian Sanda(PSD)-acuzat de mai multe infracțiuni
Secretarul de Stat pentru revoluționari este luat deja la întrebări de către DNA în urma unei plângeri penale ce poate arunca în aer caracatița creată în jurul SSPR. Așa cum am mai amintit, afacerile cu certificate de revoluționari pot duce la arestări- surpriză. Sun implicați parlamentari, miniștri , lideri de partide și lideri de asociații de revoluționari. Există suspiciuni că prin intermediul SSPR s-ar fi creat un BIDON, pentru alimentarea cu bani a campaniilor electorale. În baza acestor tranzacții absolut necurate, mai mulți așa ziși lideri ai revoluționarilor s-au îmbogățit în mod nejustificat și fără ca ei să fi muncit ceva în ultimii 20 de ani. Ca să își cumpere liniștea, penală sau civilă, ei au împărțit banii cu diverși demnitari sau reprezentanți ai autorităților române. Publicăm mai jos plângerea penală care l-ar putea face coleg pe ADRIAN SANDA, SEFER CRISTIAN și alții cu Elena Udrea. Mihai Orbulescu, revoluționar din Reșița spune că își asumă această plângere în totalitate și cere ca ori de câte ori DNA va avea nevoie de explicații va sta alături de instituția amintită. El este unul dintre liderii Mișcării Civice REVOLUȚIA CURATĂ, și îndeplinește funcția provizorie de președinte executiv. Orbulescu are susținerea în demersul său a întregii MIȘCĂRI, precum și a cvasitotalității revoluționarilor onești din România. El este denunțătorul principal în această cauză, însă deja mai multe persoane s-au anunțat că vor depune la DNA probe și declarații ce vor sprijini la conturarea ideii că pe spatele revoluționarilor onești s-a construit un adevărat grup infracțional organizat. Adrian Sanda s-a înconjurat de persoane asupra cărora planeaza de ani de zile suspiciuni legate de afaceri cu certificate. Omul său de ăncredere este un anume BALINT PETRICĂ, personaj ce are strânse legături și cu lumea interlopă și  despre care am mai povestit chiar pe acest sait. De curând s-a demonstrat că acest Balint nu are nici o legătură cu certificatul său de reținut în revoluție, el fiind arestat în acea perioadă pentru infracțiuni de drept comun. Cu toate acestea, Balint este un apropiat al lui Ion Iliescu, și are o mare influență în PSD. Tot Sanda, l-a adus lângă el pe GELU VOICAN VOICULESCU, un alt dubios într-ale revoluției. Gelu Voican este deja dovedit ca fiind omul securității de dinainte de 1989. Mai mult, la SSPR, Sanda a beneficiat de sprijinul fostului ofițer de securitate MARANDA, al cărui fiu lucrează chiar în cadrul acestei instituții. Maranda se laudă peste tot că el ar fi conceput reorganizarea SSPR la cererea lui Sanda. Reorganizarea SSPR a avut un singur scop: punerea batistei pe un țambal care scotea sunete prea de zăngănit de cătușe. De curând SSPR a promovat modificări la Legea REVOLUȚIONARILOR tocmai cu scopul de a fi ascunse afacerile necurate de acolo, făcute cu sprijin politic atât de PSD cât și de PDL. Cele două structuri mafiote au căzut la pace, sacrificind prin aceasta revoluționarii onești. Astfel aceștia din urmă sunt supuși unor condiții de trai extreme, mulți dintre ei au murit prematur, au fost scoși din case, sau s-au sinucis. Numărul estimat al morților datorat acestei mafii este de peste 1500 de persoane.
 Plângerea penală prezentată mai jos este însoțită de un tabel cu persoane cărora Adrian Sanda și acoliții săi le-au acordat certificate de revoluționar pe nemerit, cu încălcarea gravă a legislației în domeniu. Foloasele trase de pe urma acestei manopere vor fi făcute publice în materialele noastre ulterioare. (va urma)





Catre,
PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECTIA NATIONALA ANTICORUPȚIE

Domnule Procuror Sef,

Subsemnatul(subsemnata)…………………Orbulescu Mihai………………….……………………………………, cu domiciliu ales în Resita, Str.. …Calea caransebesului……………………………………………, nr…1….., bl…1…., sc. …1., apartament …43.., sector …, CNP ……………………………………formulez,

DENUNT PENAL

George Costin-fost Secretar de Stat-implicat și el în mafia certificatelor
impotriva numitului Sanda Adrian - Secretar de Stat la Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945 - 1989, cu adresa de citare: Piaţa Presei Libere, nr.1, corp B, etaj 3, sector 1, Bucureşti, tel: (4021) 319.86.26 (4021)319.86.27, fax: (4021) 319.86.28, precum și împotriva
BALINT Petrică-omul de casă al PSD
numitilor : Sefer Cristian - George, presedinte CPRD’89, Coca Laurenţiu Florian vicepreședinte, Paşca Liviu Titus, Firczak Gheorghe, Gudu Vasile, Ioniţă Dan Aurel, Mircovici Niculae (in prezent condamnat penal cu sentinta definitiva si irevocabila iar in continuare face parte din Comisia Parlamentara a revolutionarilor - un infractor de drept comun), Popa Nicolae-Vlad , membrii ai Comisiei Parlamentare pentru Problemele Revoluționarilor cu adresa de citare : București, Palatul Parlamentului, str. Izvor, nr. 2-4, sectorul 5 , tel 021.316.03.00,
pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni :
Sefer C.-un posibil arestat
- abuz in serviciu contra intereselor publice, infractiunea de abuz in serviciu contra intereselor persoanelor si infractiunea de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, daca functionarul public a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, faptă prevăzută și pedepsită de art. 132 din Legea nr. 78/2000
- constituirea unui grup infracţional structurat organizat, care a acţionat în mod coordonat, pentru a obţine direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material faptă prevăzută și pedepsită de art. 7 din Legea nr. 39/2003
- abuz în serviciu faptă prevăzută și pedepsită de art. 297 N.C.p,
- neglijență în serviciu, faptă prevăzută și pedepsită de art. 298 N.C.p,
- favorizarea făptuitorului, faptă prevăzută și pedepsită de art. 269 N.C.p ,
- inselaciune, fapta prevazuta si pedepsita de art. 244 N.C.p ,
- concursul de infractiuni, fapta prevazuta si pedepsita de art.38 N.C.p.
De asemenea consideram ca pentru savarsirea acelorasi abuzuri sunt responsabile si persoanele cu functii din Guvernul Romaniei care au primit delegatiile revolutionarilor aflati in protest in fata Guvernului Romaniei in zilele de 5 - 6 - 7 ianuarie 2015, deoarece in discutiile purtate, acestora li s-a adus la cunostinta faptul ca prin actul normativ invocat(respectiv OUG nr. 95/2014) au fost savarsite infractiunile de abuz in serviciu prin ingradirea unor drepturi, de catre functionarul public care a obtinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, precum si pentru faptul ca prin acelasi act normativ se ascund faradelegile savarsite de aceeasi functionari publici in atribuirea certificatelor de revolutionar preschimbate, drept pentru care acum nu doresc sa fie facuta aceasta efemera “curatenie” mereu invocata si care consideram ca unii reprezentati ai statului se fac vinovati de faptele care le-am enumerat mai sus sau cel putin sunt complici ai celor care au savarsit aceste infractiuni de-a lungul procesului de asa-zisa preschimbare a certificatelor de revolutionar.
Motivare:
Mihai Orbulescu-primul denunțător care refuză protecția
În fapt, persoanele sus menționate în calitatile date de functiile detinute, conform prevederilor din art. 175 N.C.p, au încălcat în mod intenționat și abuziv sarcinile de serviciu, cu scopul de a mușamaliza și de a favoriza fapte de natură penală a unor persoane care au obținut preschimbarea certificatului de revoluționar cu încălcarea prevederilor legale.
Nu au luat masuri cu privire la anularea certificatelor de revolutionar a celor asa-zisi revolutionari care nu au deţinut certificate pe Legea 42/1990 - insa carora le-au fost emise si inmanate certificate preschimbate cu toate ca Legea 341/2004 este o lege de preschimbare a certificatelor si nu de acordare de noi certificate şi care are în vedere verificarea riguroasă a probelor din dosarele în baza cărora au fost emise toate titlurile de revoluţionar.
De asemenea faptuitorii, asa cum am precizat au procedat ilegal la schimbarea unor calitati de revolutionar, transformand sute si mii de revolutionari din “Luptatori pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite”, in “Luptatori pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Raniti sau Retinuti” pentru ca acestia sa beneficieze de indemnizatiile reparatiorii lunare care pentru prima categorie de persoane au fost suspendate in perioada 2011 – 2014 prin Legea 283/2011.
Exemplificam aici cu cazul numitului BALANEASA Petrea, caruia in anul 2006 i-au atribuit legal certificatul preschimbat de “Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite” in urma caruia a incasat indemnizatia reparatorie prin Casa de Pensii Bucuresti, pentru ca dupa suspendarea platilor pentru aceasta categorie de persoane, sa i se elibereze ilegal certificat preschimbat de “Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Ranit” in urma caruia merge si incaseaza indemnizatie reparatorie prin Casa de Pensii a Judetului Suceava , iar acesta RIDICA SI IN PREZENT ILEGAL INDEMNIZATIE LUNAR!!!
Pentru ca tacamul sa fie complet il mai “gratuleaza” cu certificat preschimbat de “Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Ranit” pe fiul acestuia BALANEASA Dinu si cu cu certificat preschimbat de “Luptator pentru Victoria Revolutiei din Decembrie 1989 - Remarcat prin Fapte Deosebite” pe sotia acestuia BALANEASA Magdalena in conditiile in care acestia nu detineau certificate de revolutionar la data aparitiei Legii nr. 341/2004.
De altfel, acordarea unor certificate de revolutionar pentru “familii” intregi care nu au detinut certificate anterior intrarii in vigoare a prevederilor Legii nr. 341/2004 (precizam inca o data : lege de preschimbare a certificatelor detinute legal in baza prevederilor Legii nr. 42/1990 si H.G. nr. 566/1996) a constituit un lucru des intalnit in aceasta procedura de preschimbare a certificatelor.
Un alt caz celebru este cel al numitului ADAM Marian Doru caruia prin aceleasi metode ilegale certificatul detinut anterior pentru calitatea de “REMARCAT” a fost transformat in … “RANIT” si asta numai ca aceste persoane sa incaseze lunar indemnizatii reparatorii, datorita suspendarii acordarii unor astfel de drepturi pentru “LUPTATORII REMARCATI” .
Astfel numitei VOICU Rodica fosta concubina a “marelui Ranit” Adam Marian Doru i-a fost acordat certificat de “RĂNIT” fără sa fi deținut vreodată vreun certificat pe fosta Lege 42/1990 sau sa fi fost trecuta in vreun Monitor Oficial asa cum prevede Legea 341/1990 prin Normele Metodologice de aplicare și care acum prin fals ,uz de fals si înșelăciune primește din partea statului roman ilegal o indemnizație reparatorie, pentru ca apoi același Adam Marian Doru prin metode oculte si ilegale a vrut sa reîntregească toată familia fostei sale concubine si ia gratulat si pe părintii acesteia, VOICU Vasile si VOICU Maria fiindu-le acordate certificate de “remarcați” luând in momentul de fata ilegal indemnizații pentru limita de vârstă de 0,6 din câștigul salarial mediu brut pe economie conform art.5 alin.1 lit.m din Legea 341/2004.
  Același lucru producându-se si in cazul numitei MISKOVSCHI Eleonora “gratulata” cu certificat pentru calitatea de “RETINUT” pentru ca fiului sau CAZACU Silviu Cristian sa-i fie acordat certificat de “REMARCAT” ,aceștia fara sa fi deținut vreodată vreun certificat pe vechea Lege 42/1990 sau sa fi fost trecuți in vreun Monitor Oficial asa cum prevede Legea 341/2004.
Avem un caz aparte de schimbare de calitate si anume numita Andrei Elena a detinut certificatul de LRFD nr. 7954 eliberat de Comisia din anul 1992 si publicata in Anexa 2 la Decretul nr. 266/1992, pagina cu LIGA NATIONALA A LUPTATORILOR, pe numele BAETICA ELENA , la data de 19.07.2007 i s-a eliberat certificatul preschimbat de LUPTATOR REMARCAT: LRM - A nr. 00128. Ulterior i s-a dat certificat cu calitatea FALSA de LUPTATOR RANIT (prin SCHIMBAREA CALITATII) : LRT - A 00034. Se afla in plata si primeste indemnizatie prin fals, uz de fals si inselaciune.
Mai avem un caz interesant si anume numitul Chilili Constantin care pe vechea lege 42/1990 a avut certificat fals cu calitatea de “REȚINUT”cu nr.167RE pe numele eronat de “CHILICI CONSTANTIN” , acesta neavând actele necesare ale unui “Luptător Reținut” si anume “Fisa de camera” sau “Adeverința eliberata de Parchetul General”, acesta prin frauda isi preschimba certificatul conform Legii 341/2004 cu calitatea de “Luptator REMARCAT” si anume LRM-C-911 ,cu toate ca Legea 341/2004 nu oferă noi calități și noi titluri.
Un caz pe care dorim sa-l prezentam acum ca exemplu este cazul numitei SZABO Larisa Ramona din Timișoara căreia i-a fost preschimbat certificatul de “RANIT” cu toate ca in decembrie 1989 avea numai … 2 ani!
  Având în vedere faptul ca niciunul dintre părintii acesteia nu deține vreo calitate de revoluționar, apare firesc întrebarea : oare aceasta la varsta de 2 ani a plecat singura pe strada sa se lupte cu “teroriștii” lui Ceuasescu?
Cum se face ca certificatul acestei persoane (și în aceeași situație mai sunt destule alte persoane, nu numai din Timisoara, ci si din Sibiu si din Cluj, etc) a fost preschimbat imediat după apariția prevederilor Legii nr. 341/2004, când secretar de stat era nimeni altul decat prezentul secretar de stat, iar destule persoane care aveau vârsta de peste 10-12 ani din București sau din alte localități au fost plimbate cu preschimbarea certificatelor, sau chiar le-a fost refuzata preschimbarea certificatelor, pe motiv de “a fost minor la Revolutie”!
Toate aceste cazuri sunt și au fost cunoscute de făptuitori, de angajații acestor doua instituții, prezenți constant la si in luarea deciziilor in cadrul ședințelor acestor instituții, iar acum prin adoptarea actului normativ invocat “gândit si pritocit” tot de ei se încearcă ascunderea acestor fărădelegi, a fraudării statului roman, dar mai presus decat orice a murdăririi imaginii majorității REVOLUTIONARILOR DIN DECEMBRIE 1989 care si-au dobândit legal calitățile si titlurile atestate si conferite prin certificate si brevete!
  Făptuitorii cunosc toate aceste cazuri, dovada fiind si faptul ca in nota de fundamentare a OUG. nr. 95/2014, folosesc de mai multe ori termenul de “multiplicare a numarului beneficiarilor”, însă nedesfasurand niciodată nici o măsura legala avuta la dispoziția funcțiilor deținute în vederea descoperirii, anularii și sancționării vinovaților.
Făptuitorii nu au luat măsuri cu privire la aplicarea corecta a Legii 341/2004, astfel ca ei înșiși au contribuit prin funcțiile lor la schimbarea calităților pentru sute si sute de persoane, cu toate ca Legea 341/2004 nu permite schimbarea calităților si acordarea certificatelor pentru noi calități de revoluționari .
Astfel au fost schimbate calități de Luptător Remarcat prin Merite Deosebite in Luptator Rănit sau Luptător Reținut pentru ca aceste persoane sa beneficieze în continuare de indemnizații și de drepturile suspendate prin acte normative emise cu sprijinul acelorași persoane,
In acest sens bugetul de stat a fost prejudiciat cu sume imense, peste 350.000.000 lei noi, rezultate din acordarea unui număr de aproximativ 2000 de certificate unor persoane care nu au deținut certificate anterior apariției Legii nr. 341/2004 (in aceste cazuri prejudiciul fiind de circa 150.000 lei - 200.000 lei de persoana) si schimbarea calității unui număr de aproximativ 500 de persoane (in aceste cazuri prejudiciul fiind de circa 150.000 - 200.000 lei de persoana).
Pentru a putea să-și acopere ilegalitățile săvârșite, in OUG nr. 95 / 2014, invocata au legiferat posibilitatea schimbării calităților deținute anterior, astfel încercându-se prin emiterea unui act normativ interesat să-și ascundă fărădelegile săvârșite anterior sau pe care și-au propus sa le savarseasca in continuare!
La fel au gandit si au “legalizat” prin aparitia noii categorii de Luptatori cu Rol Determinant prin care doresc ca numai ei cei care au “gandit si initiat” acest act normativ sa beneficieze de indemnizatie reparatorie lunara.
Pentru ADEVARATII LUPTATORI REMARCATI CU MERITE DEOSEBITE CARE CU ADEVARAT AU DETERMINAT FUGA FAMILIEI DICTATORIALE IN ZIUA DE 22 DECEMBRIE 1989, printre care asa cum am precizat au “strecurat” mii de persoane care nu au detinut certificate anterior, lasandu-le celelalte drepturi, IN CONDITIILE IN CARE, DACA AVEAU CUNOSTINTA DE ACEASTA MULTIPLICARE ILEGALA DESPRE CARE FAC VORBIRE, logic, legal si corect ar fi fost sa anuleze aceste certificate si toate drepturile conferite de Lege!
Aceasta “legalizare” este clar facuta pentru a “taia padurea din cauza uscaturilor” avand rolul de a ascunde faradelegile savarsite prin mituirea celor pe care ei i-au “nasit si gratulat cu ..ceva drepturi”(a se citi : certificate preschimbate fara a detine astfel de documente anterior)!
Precizăm că procedura de preschimbare a certificatelor trebuia să se desfăşoare conform normelor metodologice de aplicare a Legii 341/2004, norme publicate în Hotărârea nr.1.412 din 2 septembrie 2004, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei faţă de eroii-martiri şi luptătorii care au contribuit la victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 nr. 341/2004, precum si a REGULAMENTULUI de organizare si functionare a COMISIEI SSPR, insa aceasta procedura nu a fost respectata, fiind incalcata abuziv de catre faptuitori.
Potrivit textului de lege invocat mai sus certificatele doveditoare care, în perioada 1990 - 1997, au fost eliberate de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 42/1990 şi de Comisia pentru cinstirea şi sprijinirea eroilor Revoluţiei din Decembrie 1989, denumite în continuare certificate doveditoare, se preschimbă, la cererea titularului, de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989, denumit în continuare S.S.P.R.
Pentru a ascunde aceste fapte savarsite de catre el si membrii CPRD ‘89, secretarul de Stat Sanda Adrian, numit prin ordin al Premierului Victor Viorel Ponta, a convocat pentru data de 23.09.2014, la ora 10:00, Colegiului Consultativ al Revoluţionarilor, obiectul convocarii fiind: Aplicarea Legii 341/2004 privind indemnizatiile suspendate inca din data de 01.01.2012 .
La data intrunirii colegiului consultativ, respectiv 23.09.2014 au participat un număr de aproximativ 70 persoane, şi au fost reprezentate 65 de asociaţii de revoluţionari precum şi reprezentanţii celor trei organizaţii de revoluţionari, invitate de catre secretarul de stat acestea nefiind constituite juridic , iar domnul Firczak Gheorghe a reprezentat Comisia Parlamentară a Revoluţionarilor din Decembrie 1989, desi din punct de vedere legal colegiul consultativ este alcatuit din asociatiile legal infiintate pana in 31 decembrie 1992.
Discuţiile au avut ca obiect principal respectarea Legii nr.341/2004 şi reluarea plăţii indemnizaţiilor pentru categoria de beneficiari prevăzută la alin.4, art.4, începând cu 01 ianuarie 2015, clarificarea situaţiei privind modul de preschimbare a certificatelor de revoluţionar.
Cu ocazia participarii la sedinta, secretarul de stat numitul Sanda Adrian a precizat ca trebuie sa se semneze lista de prezenta de catre fiecare asociatie participanta, insa ulterior acesta lista de confirmare a prezenteia fost folosita prin frauda ca anexa la un protocol care nu a fost adus la cunostinta asociatiilor semnatare cu ocazia sedintei, incalcand grav atributiile sale stabilite prin HG nr. 563 din 9 iulie 2014 si inseland presedintii asociatiilor semnatare, acesta folosind semnaturile acestora in scopuri si interese personale si de grup.
Ulterior, garantand ca are girul asociatiilor reprezentative, propune o initiativa legislativa, prin care sa se modifice Legea 341/2004, cu incalcarea flagranta a normelor statului de drept.
Mai mult, prin proceduri abuzive, aceasta initiativa, devine intr-o seara OUG 95/2014. fiind emisa în condiții de negalitate, intrucat ;
- nu a fost supusă dezbaterii publice asa cum este legal,
- nu a fost pe ordinea de zi a sedintei de Guvern, din data de 29. 12.2014, la data respectiva fiind inregistrata doar la consiliu legislativ, cu nr.de dosar 1517/29/12.2014, iar in seara de 30.12.2014 apare in Monitorul Oficial 969/30.12.2014, ca fiind adoptata in sedinta de guvern din 29.12.2014.
Prin ordonanța adoptata in mod abuziv se modifică esential Legea nr.341/2004 contrar dispozitiilor art. 115 din Constituția Romaniei si fara ca Guvernul sa fie abilitat prin Legea de abilitare de a emite ordonanțe de urgență pe aceasta tema. Dealtfel acest guvern a incalcat de mai multe ori legile statului de drept ,emitand prin frauda acte normative ilegale.
Prin ordonanta de urgenta, se face o noua redefinire a revolutiei, care este in contradictie cu istoria si desfasurarea evenimentelor din Decembrie 1989 si chiar cu sustinerile Parchetului general in dosarul penal 97/1990 in care sunt cercetate evenimentele din Decembrie 89, din dorinta expresa de a-si asigura lor si gruparilor lor apropiate mari avantaje materiale, cu toate ca prin actul normative invocat :
- modifică categoriile de revoluționari, ,exemplu fiind , din Luptator cu Merite Deosebite trebuie sa te transformi in Luptator cu Rol Determinant și astfel creeaza categoria “Grupului lui de interese”. Dealtfel in Limba romana ”Rolul Determinant” se subsumeaza unor “Merite Deosebite”si nu mai avea rost o astfel de categorie (in acest sens a se vedea si motivarile date pentru aceste categorii de persoane, in care se retine pentru categoria celor cu “Merite Deosebite” acordata celor care au “ocupat obiective de importanta vitala” fata de categoria nou introdusa cu “Rol Determinant” care se multumesc cu … ocuparea unor “obiective de importanta deosebita”).
- crează o noua categorie sociala.
- fragmentează și tratează discriminator Luptătorii cu Merite Deosebite de Luptătorii cu Rol Determinant si fata de celelalte categorii de revolutionari din Legea nr. 341/2004.
Aceasta modificare legislativa are deasemenea scopul de a creea posibilitatea de a se accesa o asa-zisa verificare a dosarelor pentru a se pierde efectul juridic al faptelor penale savarsite de catre fostii secretari de stat si pentru a nu putea fi atrasa raspunderea penala a membrilor CPRD ‘89.
Pentru ca aceasta grupare infractionala sa-si desavarseasca “opera” regizata, dupa ce au emis O.U.G.95/2014 , acesti ticalosi au emis o H.G. pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii Recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, nr.341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.412/2004, in care in art. 14 alin. (1) - (3) toate aceste faradelegi sunt pe larg legiferate, prin folosirea sintagmei “nu au certificate preschimbat”!!!!!
Iata ca, daca pana acum am constatat, demonstrat si prezentat faptul ca prin abuz si incalcarea legislatiei in domeniu au acordat mii si mii de certificate preschimbate unor persoane care nu au detinut certificate la data aparitiei Legii nr. 341/2004, acum prin aceasta hotarare de guvern se “legalizeaza” faptele savarsite in trecut ,ascund faradelegile provocate de faptuitorii enumerate ,acopera toate faradelegile facute de fostii Secretari de Stat cat si actualului Secretar de Stat numitul SANDA ADRIAN si de fostii si actualii membrii ai CPRD’89 si in continuare se asigura conditiile infaptuirii altor astfel de faradelegi in viitor pagubind statul roman si pe adevaratii revolutionari!
Aceasta grupare infractionala si-a urmarit scopurile inca de la data aparitiei Legii nr. 341/2004, respectiv emiterea si atribuirea de certificate unor persoane care nu au detinut certificate anterior aparitiei Legii nr.341/2004.
Pentru aceasta membrii gruparii infractionale au urmarit in permanenta sa detina pe de o parte functiile de conducere de la SSPR, iar pe de alta parte functiile de conducere sau de “membri permanenti” la CPRD, iar din aceste functii au savarsit faradelegile precizate.
Astfel, actualul secretar de stat de la SSPR, a mai detinut functia de secretar de stat la SSPR si in perioada 2004 - 2005, perioada in care a atribuit certificate unor persoane care nu au detinut certificate anterior aparitiei Legii nr. 341/2004, sau a pregatit terenul pentru atribuirea de astfel de certificate, fapt care l-a determinat sa solicite in anul 2014 si sa obtina iarasi aceasta functie.
Obtinand din nou functia de conducere, a intreprins demersurile asa cum am precizat, pentru a atribui certificate unor persoane pentru care pregatise terenul inca din anul 2005, si a initiat si obtinut OUG 95/2014 despre care am facut vorbire, pentru a ascunde faradelegile trecute dar si pentru cele viitoare.
Astfel acesta a acordat certificate preschimbate unor persoane, printre care, deocamdata mentionam pe :
- BARCUIAS ANA,
- BASA ALEXANDRU,
- BORLEA IOAN,
- BUDUGAN MANUEL IOSIF
- BIRLADEANU LIDIA MIRELA
- BANCIU NICOLAE,

- CARA NICOLAE si altii.
Un caz aparte este cel al numitei CARAUSU ANISOARA, persoana care nu a detinut certificat anterior aparitiei Legii nr. 341/2004.
In primul mandate de secretar de stat la SSPR aceastei persoane i se atribuie certificatul de PARTICIPANT la Revolutia Romana din Decembrie 1989, pentru ca in cel de-al doilea mandat, la data de 03.12.2014, prin intermediul CPRD unde au ramas “membrii permanenti” prezenti in aceasta comisie si in perioada primului mandat la SSPR a actualului secretar de stat, aceasta sa fie “gratulata” cu certificatul de “REMARCAT PRIN FAPTE DEOSEBITE”!
Iata DOVADA CERTA pentru care au urmarit aparitia OUG. nr. 95/2014, care asa cum am mai precizat are rolul de a acoperi faradelegile savarsite anterior, dar si pentru a asigura cadru legal pentru faradelegile pe care le vor face in continuare!
Alte exemple de persoane care nu au detinut certificate anterior aparitiei Legii nr. 341/2004 si carora le-au fost atribuite certificate preschimbate de aceleasi persoane si prin aceleasi metode, sunt :
- CATESCU ADRIANA,
- CIOROGARIU CODRUTA ILEANA
- CARSTEA GABRIEL
- CIURARU ION
- COCINEF GHEORGHE
- CONRADT FLORENTINA
- CONSTANTINESCU GEORGETA
- DABULEANU EUGENIU SILVIU
- DANILIUC VASILE
- DOLINEANU VASILE
- DUMITRAS COSTIN EUGEN

Un alt exemplu este cel al numitului DRIMBAU NISTOR, persoana careia i-a fost schimbata calitatea din luptator REMARCAT in luptator RANIT, PROBA CERTA in incercarea de legalizare acum, prin OUG nr. 95/2014 a posibilitatii schimbarii calitatilor, prevedere inexistenta in Legea nr. 341/2004!
Pe timpul cercetarii vom prezenta toate cazurile si toate faradelegile savarsite de acestia!
Invederam ca inca de la inceputul activitatii sale, in calitate de secretar de de stat, numitul Sanda Adrian, a profitat de relatia stransa pe care o are cu domnul senator Ilie Sarbu socrul premierului Victor Viorel Ponta si a beneficiat de o serie de inlesniri, ei fiind din acelasi oras Timisoara iar Sarbu Ilie este senator din colegiul Timisoara.
A obtinut numirea la SSPR prin detasare de la STS, blocand in cadrul acelei institutii o functie de conducere.
A incheiat intre SSPR si STS un contract de comodat prin care STS ii punea in continuare la dispozitie masina de serviciu, desi SSPR avea masina pentru deplasarea acestuia.
In fapt masina pentru care s-a incheiat contractul de comodat nu a fost utilizata niciodata, ci doar a fost decontat combustibilul in baza unor acte fasle.
A transformat posturile de functionari publici in functii de personal contractual, organizand un concurs nelegal prin care a angajat personal agreat de domnia sa, astfel incat sa aiba posibitatea de a controla personalul cu ocazia reverificari si analizarii cererilor de acordare a noii calitati de luptator cu rol determinant instituita abuziv prin modificarea legii 341/2004, prin care urmareste fraudarea legii.
De mentionat ca in cei 25 de ani de existenta a unei legislatii care reglementeaza situatia revolutionarilor din Decembrie 1989, totdeauna comisiile care au avut atributiuni in acest sens au apartinut de institutii care au asigurat impartialitatea deciziilor, astfel ca este mai mult decat evidenta dorinta de fraudare a legii prin formula dispusa prin prevederile OUG nr. 95/2014, in care decizia apartine unei singure persoane si subordonatilor sai pe cale administrativa, dintre care atat conducatorul cat si alte persoane din institutie si-au creat prevederile legale ca sa corespunda strict dorintelor, intereselor lor si gruparilor lor mafiote!
A primit inainte de alegerile prezidentiale, prin 2(doua) hotarari de guvern , fonduri banesti din fondul de rezerva al statului, pentru organizarea comemorarii celor 25 de ani de la Revolutia Romana din Decembrie 1989 si care au fost utilizati in scopuri doar de domnia sa stiute, intrucat jubileul de 25 de ani de la Revolutie a fost organizat de catre asociatiile de revolutionari.
Cu privire la gradul de vinovatie al membrilor Comisiei Parlamentare, invederam ca potrivit dispozitiilor :
- art. 9 alin.(2), din Legea 341/2004, „persoanele care solicită preschimbarea documentelor care atestă titlurile prevăzute la art.3 alin.(1) lit.b), potrivit prezentei legi, precum şi preşedinţii organizaţiilor nominalizate la art.5 alin.(4) poartă răspunderea penală pentru corectitudinea întocmirii dosarelor, care vor fi verificate de către Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor din Decembrie 1989 şi avizate de Comisia parlamentară în vederea eliberării de către acesta a certificatelor doveditoare, preschimbate conform alin. (1)”.
- art. 9 alin.(5), din Legea 341/2004, “Contestaţiile privind preschimbarea ori neefectuarea preschimbării certificatelor, conform prezentei legi, se fac cu nominalizarea persoanelor în cauză şi se vor adresa Comisiei parlamentare a revoluţionarilor din decembrie 1989, care le soluţionează potrivit normelor metodologice stabilite în acest sens..
- art. 15 alin. (1) - (3), din H.G. nr. 1412/2004,“SSPR inainteaza Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989, denumita in continuare Comisia Parlamentara, in vederea emiterii avizului prevazut la art. 5 alin. (3) din Legea nr. 341/2004, propunerile de preschimbare a certificatelor.
(2) Comisia Parlamentara comunica SSPR, in termen de 10 zile de la data inregistrarii propunerii prevazute la alin. (1), avizul favorabil sau negativ, dupa caz.
(3) In situatia in care propunerea transmisa de SSPR necesita o cercetare mai amanuntita, Comisia Parlamentara poate prelungi cu cel mult 15 zile termenul prevazut la alin. (1), instiintand SSPR cu privire la aceasta prelungire.
La data de 30.06.2010 a fost incheiata perioada de preschimbare a certificatelor iar aceasta comisie in data de 03 decembrie 2014 a acordat certificate preschimbate unui numar de 7(sapte) persoane, dintre care 6(sase) persoane nu au detinut certificate de revolutionar anterior aparitiei Legii nr. 341/2004.
Acordarea acestor certificate s-a facut in prezenta numitului Sanda Adrian, fapt care demonstreaza cu prisosinta rolul sau active in functionarea grupului infractional.
Mai mult decat atat, pentru a se vedea disperarea cu care au urmarit acordarea unor astfel de certificate catre persoane care nu au detinut anterior acest document, persoanelor GHERMAN Constantin si GRIGORE Constantin, Comisia Parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989 in prezenta aceluasi secretar de stat Sanda Adrian le-a acordat certificate si calitati si in SINTEZA din data de 03 decembrie 2014 desi acelasi lucru l-au facut si in SINTEZA din data de 17 septembrie 2014!!!
Aceste fapte s-au derulat in permanenta in perioada 30.06.2010 - decembrie 2014, iar vinovatii si complicii lor se regasesc in interiorul grupului infractional si a angajatilor acestor doua institutii, prezenti constant la si in luarea deciziilor in cadrul sedintelor acestor institutii.
Pornind de la aceste dispoziţiii legale menţionate mai sus, considerăm că întreaga comisie CPRD ’89 se face vinovată sub diverse grade de participaţie, de săvârşirea infracţiunilor precizate.
DEASEMENEA SOLICITAM LUAREA in REGIM DE URGENTA A TUTUROR MASURILOR DE ASIGURARE A ARHIVEI Secretariatului de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945 – 1989 (arhiva revolutionarilor), avandu-se in vedere ca in aceasta se regasesc toate probele activitatilor ilegale.
In anul 2003 - 2004, cand institutia a fost coordonata de aceleasi grupari care si astazi detin controlul asupra institutiei, au inundat arhiva pentru a se sterge urmele faradelegilor (fapta este cunoscuta si de notorietate in randul revolutionarilor).
In prezent, avem destule informatii despre scoaterea si distrugerea din arhiva si in special din dosarele individuale, precum si din actele care au stat la baza eliberarii certificatelor preschimbate si a adeverintelor aferente acestora, a unor documente care le tradeaza implicarea in aceasta megafrauda cu efecte deosebit de grave asupra bugetului de stat fraudand statul roman cu sute de milioane de lei noi si totodata umilind si terfelind revolutionarii adevarati.
În baza disp. art. 279 C.p.p. solicităm declanşarea acţiunii penale împotriva făptuitorilor mai sus invederati ,întrucât prin faptele acestora au fost prejudiciate toate asociaţiile de revoluţionari legal constituite, revolutionarii precum şi statul care a acordat drepturi unor persoane care au obţinut certificatele de revoluţionari prin nerespectarea dispoziţiilor legale, inseland statul roman cu sute de milioane de lei noi .
In sustinerea celor afirmate atasam :
- Legea nr. 341/2004 cu modificarile si completarile ulterioare,
- H.G. nr. 1412/2004, care reprezinta Normele de aplicare a Legii nr. 341/2004,
- H.G. nr. 1707/2006, care modifica H.G. nr. 1412/2004,
- H.G. nr. 566/1996 care reprezinta Normele de aplicare a Legii nr. 42/1990,
- REGULAMENTUL de organizare si functionare al COMISIEI SSPR, infiintata in baza prevederilor H.G. nr. 1412/2004,
- tabel nominal care contine un numar de 1090 de persoane carora Secretariatul de stat pentru recunoasterea meritelor luptatorilor impotriva regimului comunist instaurat in Romania in perioada 1945 - 1989(fost Secretariat de stat pentru Problemele Revolutionarilor din Decembrie 1989) impreuna cu Comisia Parlamentara a Revolutionarilor din Decembrie 1989 le-a acordat certificate de revolutionar preschimbate, cu toate ca persoanele in cauza NU DETINEAU CERTIFICATE DE REVOLUTIONAR (respectiv nu aveau ce preschimba) in conformitate cu prevederile Legii nr. 42/1990. Mentionam ca in perioada imediata vom veni cu completari la aceasta lista in care vom prezenta si alte persoane(situatii) carora le-au fost atribuite certificate de revolutionar preschimbate fara ca acestea sa fi detinut anterior un astfel de document.
- O.U.G. nr. 95/2014, invocata, din care dorim sa scoatem in evidenta in afara celor precizate, faptul ca pentru a-si ascunde, masca faradelegile de care am facut vorbire, in art. 33 alin. (2) intriduc in textul de lege “exceptia” de la lege in vederea “legalizarii” schimbarilor de calitate prezentate
- SINTEZA Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 din data de 03 decembrie 2014
- SINTEZA Comisiei Parlamentare a Revolutionarilor din Decembrie 1989 din data de 17 septembrie 2014
- H.G. pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de aplicare a Legii recunoştinţei pentru victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989 şi pentru revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov din noiembrie 1987, nr.341/2004, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1.412/2004
In dovedirea denuntului penal va solicitam in regim de maxima urgenta tragerea la raspundere penala a celor ce se fac vinovati si admiterea probei cu inscrisuri, martori, expertize si orice alte probe admise de legile in vigoare.

Data Reclamant
02.02.2015 Orbulescu Mihai
DOMNULUI PROCUROR ȘEF AL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIRECȚIA NAȚIONALĂ ANTICORUPȚIE